Un dar prețios din partea Înălțimii Sale Șeicul Mohamed Bin Zayed Al Nahyan care va promova schimbări sociale majore în mediul școlar și va pune pe viitor bazele unei societăți mai incluzive în țara noastră
București, 21 iulie 2020 – Astăzi Special Olympics România anunță începerea programului Special Olympics Unified Champion Schools® (UCS) – Școala Generației Unificate, una dintre cele mai cuprinzătoare inițiative pentru educația incluzivă a tinerilor cu și fără dizabilități intelectuale – cu sprijinul Înălțimii Sale Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Prințul Moștenitor al Abu Dhabi și Adjunctul Comandantului Suprem al Forțelor armate ale Emiratelor Arabe.
Pe baza implementării cu succes timp de peste zece ani a programului UCS în Statele Unite și a impactului tot mai mare în mai mult de cincizeci de țări din întreaga lume, Înălțimea Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan a oferit 25 de milioane de dolari în numele poporului Emiratelor Arabe Unite pentru dezvoltarea acestei inițiative în șase țări – Argentina, Egipt, India, Pakistan, România și Rwanda.
Fundația Special Olympics din România va primi, pe parcursul a 4 ani o finanțare de 650.000 USD, din partea Înălțimii Sale Șeicul Mohamed Bin Zayed Al Nahyan prin Special Olympics International pentru a implementa proiectul educațional Unified Champion Schools – Școala Generației Unificate în 240 de școli de masă din 31 de județe.
În țara noastră, programul va impacta peste 5.200 de elevi (cu și fără dizabilități intelectuale) care vor fi implicați în activități educaționale și sportive unificate (fotbal, baschet, gimnastică și fitness), 1.200 de profesori din școli de masa care care vor participa la sesiuni de formare și 558 de antrenori. Detalii despre activitățile proiectului puteți găsi aici: https://specialolympics.ro/scoala-generatiei-unificate/
Cristian Ispas, Director Național al Fundației Special Olympics din România: ”În ultimii 20 de ani s-au făcut progrese, dar încă mai avem nevoie de programe în școlile de masă care să le vorbească elevilor, dar si profesorilor despre educația incluzivă, despre respect, toleranță și incluziune. Din ce în ce mai mulți părinți tineri, care au copii cu dizabilități intelectuale aleg învățământul de masă pentru copiii lor. Totuși la firul ierbii, lucrurile sunt încă dificile pentru elevii cu dizabilități, pentru profesorii lor, pentru colegii fără dizabilități și pentru parinți. Ne dorim o lume în care tinerii cu și fără dizabilități intelectuale să ofere exemple despre o societate incluzivă și suntem recunoscători pentru această finanțare.”
Copiii și tinerii cu dizabilități intelectuale sunt printre cei mai neglijați de sistemele de învățământ la nivel mondial. Dintre cei 65 de milioane de copii de vârstă școlară care nu sunt școlarizați în întreaga lume, aproape jumătate au dizabilități. Chiar și în cazul celor care au acces la studii, se estimează că mai puțin de 5% le finalizează.
Alături de Înălțimea Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Emiratele Arabe Unite s-au angajat să ducă programul Unified Champions Schools® în toate școlile sale publice în următorii ani, devenind singura țară din lume care își asumă un asemenea angajament la nivel național.
Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, Excelența Sa, Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi: „Suntem foarte bucuroși să aflăm că Fundația Special Olympics din România a fost aleasă să facă parte din cele 6 țări care vor primi această finanțare pentru a crea o societate mai incluzivă. De la participarea delegației României la Jocurile Mondiale de Vara Special Olympics, organizate la Abu Dhabi în anul 2019, ne-am alăturat sportivilor cu dizabilități intelectuale și am susținut Campionatul Municipal de Atletism Special Olympics 2019 și echipa de alergători de la Bucharest International Marathon. Împărtășim viziunea poporului emiratez care crede într-o lume fără discriminare și în medii școlare incluzive pentru toți elevii, cu și fără dizabilități.”
Proiectul va promova acceptarea, respectul și toleranța în scoli, contribuind major la crearea un mediu școlar inclusiv pentru elevii cu și fără dizabilități aducând know-how și o percepție pozitivă asupra diversității. Cei trei piloni ai programului sunt: Sporturi Unificate – sportivi cu și fără dizabilități intelectuale se antrenează în echipe mixte și participă la competiții sportive Special Olympics. Tineri Lideri, cu și fără dizabilități intelectuale, care vor fi instruiți și vor lucra în echipe, de la egal la egal pentru a construi Generația Unificată. Școala Generației Unificate – școli de masă în care se vor organiza activități, atât în clase cât și la nivelul întregii școli.
Despre Emiratele Arabe Unite
Prin importante inițiative filantropice axate pe îmbunătățirea sănătății, educației și pe alte chestiuni urgente la nivel mondial, Emiratele Arabe Unite (EAU) colaborează cu organizații globale de frunte pentru a rezolva unele dintre cele mai presante provocări ale lumii. În martie 2019, 7.500 de sportivi din mai mult de 190 de țări și teritorii s-au întrecut în 24 de sporturi în stil olimpic la Jocurile Mondiale Special Olympics din Abu Dhabi, care au atras peste 20.000 de voluntari și aproximativ o jumătate de milion de spectatori. A fost cel mai mare eveniment umanitar și sportiv din 2019 și primele Jocuri Mondiale Special Olympics organizate vreodată în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Găzduirea Jocurilor Mondiale a exemplificat perspectiva incluzivă și deschisă a Emiratelor Arabe Unite, o valoare pe care fondatorul UAE, regretatul șeic Zayed bin Sultan Al Nahyan, a practicat-o și a promovat-o și în care a crezut, oferind un model pentru o coexistență pașnică și o stabilitate mai mare în Regiunea Orientului Mijlociu.
Despre Special Olympics România
Există peste 200 de milioane de persoane cu dizabilități intelectuale în întreaga lume, din care aproximativ 130.000 în România. Special Olympics România își dorește, încă de la înființarea sa din 2003, să ajungă la fiecare dintre acestea și familiile lor prin competiții sportive, activități educative în scoli, cursuri de formare pentru antrenori, evaluari ale stării de sănătate, evenimente de strângere de fonduri și prin soluții sustenabile pentru creșterea angajabilității persoanelor adulte cu dizabilități intelectuale.
Leave a Reply