În cursul dimineții Poliția a fost alertată pentru a începe cercetările în cazul spargerii ce a avut loc la sediul Federației Române de Patinaj (FRP), situat în incinta Patinoarului Mihai Flamaropol din București.
Din primele informații a rezultat că spargerea a vizat computerele aflate în sediul federației, ceea ce ridică o serie de semne de întrebare extrem de interesante.
Surse din cadrul FRP au precizat că în calculatoarele sustrase s-ar fi aflat o serie de probe esențiale în dosarele penale aflate în derulare la ora actuală, dosare în care este învinuită fosta contabilă , Oana Fișcă-Sebe, care, la rândul său, a afirmat că ar fi comis faptele de care este acuzată instigată fiind (și chiar forțată) de Președintele Federației, prof. Adrian Ciobanu.
Cercetările continua.
Vom reveni cu noi informații.
(Sursa foto: Internet)
Leave a Reply