Înaintea plecării spre Londra șefele federațiilor de canotaj și scrimă promiteau câte două medalii olimpice, cu gândul mărturisit ca una să fie din cel mai strălucitor metal. Elisabeta Lipă se referea la echipajul de dublu rame Georgeta Andrunache-Viorica Susanu, duble campioane la ultimele ediții ale JO, prima având în palmares cinci trofee de aur, iar colega ei din generația 86 cu unul mai puțin, plus altele, obținute la Mondiale și Europene.
La rândul ei, Ana Pascu, miza pe spadasinele Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Anca Măroiu și pe rezerva Loredana Dinu. Rezultatele se cunosc- locurile 5, respectiv 6, scrima fiind salvată de argintul adus de echipa de sabie, compusă din Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu și Alexandru Sirețeanu, ultimul evoluând un singur asalt. Eșecurile nu sunt ușor de explicat, dar trebuie pus degetul pe rană, analizele și măsurile urmând să fie luate de specialiști. S-a greșit, de la bun început, în modul cum s-a efectuat pregătirea, iar după aceeea, în participarea sau absența de la concursuri.
Revenite după o pauză de trei ani, “gemenele” canotajului, cum le alintau unii ziariști, au beneficiat de un program special de antrenamente, iar la competiții au fost înscrise la două dintre celetrei regate de Cupă Mondială din 2012, nereușind să prindă podiumul. Li s-a promis că vor merge la Jocurile Olimpice, deși aveau 36 de ani, iar cele care obținuseră calificarea de la Mondiale, mult mai tinerele Camelia Lupașcu și Nicoleta Albu, se remarcaseră și la alte competiții importante. Antrenorul Mircea Roman a spus că mizează pe experiență și pe faptul că ar fi fost mai bune la concursurile de la Snagov. Ca o compensație, Lupașcu și Albu au fost trecute în echipajul de 8 plus 1, ale cărui componente n-au făcut față puternicului concurs de la Eton. De aici și până la a le face indolente în declarația celei mai titrate canotoare din România, ajunsă în două funcții importante, la federație și la clubul Dinamo, e diferență mare. De ce nu le-a certat și pe titratele cu regim preferențial de pregătire, care plecau aproape la fiecare sfârșit de săptămână acasă pentru a-și vedea copiii? Roman și-a anunțat demisia, în timp ce șefa sa se supără pe fete și se refugiază la Casa României, continuând să dea interviuri pe bandă. Nici gând de vreo demisie, deocamdată.
Și la scrimă s-a greșit. O dată, când s-a acceptat pregătirea comună cu echipele de sabie masculin și spadă feminin ale Coreei de Sud. ai căror tehnicieni, la prima vedere mai puțin experimentați, prin prisma palmareselor, dar mult mai atenți în privința contabilizării punctelor slabe ale sportivilor noștri. Ce a urmat la Londra, am văzut cu toții. O altă cauză ar fi, ca și la canotaj, absența unui psiholog pe întreaga perioadă. Care să le scoată din starea de euforie perpetuă în urma performanțelor din ultimii ani, când au luat trei titluri mondiale consecutive. Alimentată și de colegii noștri din presa scrisă și vorbită, care nu mai încetau cu laudele, chiar și înaintea startului concursului olimpic. Meciul cu Coreea de Sud, pierdut la o diferență de șapte tușe, care, la un moment dat era de 12, este un exemplu privind starea lor pe planșă. Au învins apoi Italia, dar au cedat din nou, 36-45, în fața Germaniei, încheind pe locul 6. Declarațiile date ulterior demonstrau că încă nu realizau pierderea unei medalii planificate, făcându-l, din nou, după canotoare, pe Octavian Morariu să-și modifice previziunile privind totalul medaliilor obținute de sportivii noștri. Spadasinele au spus, printre lacrimi, că vor să se revanșeze peste patru ani, la Rio de Janeiro. Sunt tinere și au tot dreptul să-și mai încerce șansa. Însă, la fel ca la canotaj, au nevoie de o viziune modernă asupra pregătirii și abordării marilor concursuri, condiționate de un sprijin mai susținut din partea guvernului și a diriguitorilor sportului românesc.
Leave a Reply