Unii sportivi aleg sporturile de echipă, alţii aleg sporturile individuale, fiecare în funcţie de pasiune şi capacităţi. Indiferent în ce sport evoluezi, există un adversar în faţa căruia trebuie să te impui şi să demonstrezi că eşti mai bun.
Sportul este o luptă continuă. Tocmai de aceea, unii sportivi aleg lupta la propriu, luptele libere. La CSM Sfântu Gheorghe, sportivii de la secţia de lupte libere sunt coordonaţi de antrenorul Matefi Arpad, care ne-a vorbit despre câteva aspecte importante din ograda clubului covăsnean.
Domnul Arpad colaborează cu Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe din anul 1990. „La secţia de lupte libere din cadrul clubului este doar un post de antrenor care coordonează echipele de juniori, cadeţi şi seniori. Lucrez cu 20 de sportivi legitimaţi, dar şi cu sportivi care nu sunt legitimaţi la club, în vederea selecţionării la grupele de performanţă (13 seniori, cinci juniori, doi cadeţi). În ceea ce priveşte antrenamentele, acestea sunt zilnice şi se desfăşoară conform unui program adecvat categoriei de vârstă şi performanţă. Seniorii au nouă antrenamente pe săptămână (grupa de performanţă), iar juniorii şi cadeţii au şase antrenamente pe săptămână“, a declarat antrenorul covăsnenilor.
În sport, pentru a putea rezista şi obţine rezultate importante, trebuie să fii ambiţios şi să ai o motivaţie puternică. „Sportivii nu mai sunt la fel de motivaţi ca în anii trecuţi, acum şi situaţia financiară este o problemă, motiv pentru care mulţi nu mai fac sport decât atunci când poţi să le oferi măcar un cantonament decent pe an, o indemnizaţie din care să se întreţină sau un echipament de calitate. Din păcate, nici susţinerea clubului nu mai poate fi ca în anii trecuţi, deoarece din ce în ce mai mult se simt problemele financiare. Cu toate acestea, CSM Sfântu Gheorghe se poate mândri la secţia de lupte libere cu sportivi care au rezultate notabile. Estera Dobre este vicecampioană europeană la seniori (de cinci ori consecutiv), campioană a României şi se mândreşte şi cu un loc VII la Campionatul Mondial. Mădălina Lingurar a obţinut o serie de rezultate bune: medalie de bronz la Campionatul European de Juniori, campioană naţională de juniori, medalie de bronz la Campionatul Naţional de Seniori, locul VIII la Campionatul Mondial de Juniori. Otilia Tătar este vicecampioană naţională de seniori, iar Andreea Tătar şi-a trecut în palmares o medalie de bronz la Campionatul Naţional de Juniori“, ne-a împărtăşit Matefi Arpad.
„Sportul românesc este în cădere liberă“
Anul acesta, cei de la CSM au participat la Campionatul Naţional de Juniori şi Seniori, unde s-au obţinut mai multe medalii de aur, argint şi bronz. Antrenorul luptătorilor de la Sfântu Gheorghe ne-a explicat ce competiţii urmează şi care este opinia domniei sale în ceea ce priveşte fenomenul sportului în zilele noastre: „Concursurile la care urmează să participăm sunt finala CN de Juniori III, unde vom participa cu trei sportivi şi avem ca obiectiv cel puţin o medalie şi finala Cupei României, cu care se încheie sezonul de anul acesta, unde aşteptăm două medalii. După părerea mea, sportul românesc este în cădere liberă din cauza crizei financiare care este în toată lumea, sportul a avut de suferit cel mai mult. Nu se mai acordă importanţă sportului decât atunci când un sportiv reuşeşte să aducă un rezultat notabil, dar nici atunci efortul lui nu este recompensat la adevărata valoare. Statului nu îi mai pasă de sportivii săi nici măcar atunci când aduc rezultate. Nu mai există sponsori care să susţină sportul în general şi cu atât mai puţin ramurile sportive cu impact mai mic la public, din lipsă de mediatizare. Poate că mai există sporturi care mai sunt susţinute de sponsori, dar şi acestea au început să aibă probleme în momentul de faţă“.
Ne întoarcem în trecut cu câteva luni şi încercăm să găsim răspuns la întrebarea „De ce nu s-a calificat Estera Dobre la Jocurile Olimpice de la Londra?“. Cu toţii mizam pe această sportivă şi chiar ne bazam că o să se întoarcă acasă cu o medalie. „Părerea mea este că sportul luptelor româneşti a ratat o medalie la luptele feminine la Jocurile Olimpice de la Londra pentru că nu am fost lăsat să pregătesc lotul care a avut un vârf de formă de pregătire până la un moment dat, când am fost îndepărtat. Atunci, sportivi ca Estera şi mai sunt şi alte valori, s-au pierdut pe parcurs şi nu au mai avut parte decât de presiune chiar înainte de calificările la Olimpiadă, unde psihicul unui sportiv contează foarte mult. Implicarea politicului în sport este cea mai mare greşeală care s-a putut face, începând cu numiri de colective de antrenori la loturi care au o susţinere politică a unui partid, cu numirea în federaţii a secretarilor. În general, este vorba de tot ce înseamnă colectiv tehnic care are putere de decizie în raport cu cluburile şi sportivii. Aproape peste tot s-au politizat aceste funcţii, lucru care a dus la distrugerea valorilor ce puteau face ceva pentru sport dar care nu aparţin unui partid. Nu se mai ţine cont de valoare, ci doar de interese personale şi acest lucru îl resimt şi sportivii atunci când nu sunt promovaţi în loturi sau când nu au parte de cantonamente de pregătire şi echipamente corespunzătoare. Asta se întâmplă deoarece antrenorul său sau directorul clubului nu este membrul unui partid care se află în vârf“, a încheiat îngândurat omul care se luptă pentru a construi ceva la secţia de lupte libere.
Şi totuşi, cum e posibil să te lupţi cu morile de vânt? În loc să sprijine şi să ajute sportivii, unii îşi văd propriile interese şi uită să aprecieze munca sportivilor şi antrenorilor care ne reprezintă în marile competiţii!





















Leave a Reply