Ca şi prima zi a open-ului australian, a doua zi s-a încheiat fără mari surprize, principalii favoriţi trecând fără probleme în turul secund. În competiţia feminină este de remarcat doar o surpriză produsă de veterana japoneză Kimiko Date-Krumm care a învins cu 6-0, 6-2 favorita numărul 12, rusoaica Nadia Petrova. În rest favoritele au câştigat cât se poate de clar, întrecându-se parcă în a încheia meciul în cât mai puţine game-uri. Dacă în prima zi Maria Sharapova nu lăsa niciun game adversarei, astăzi a venit rândul Serenei Williams să încheie socotelile fără a ceda măcar un game, victimă fiindu-i, din păcate pentru noi, Edina Gallovits-Hall. Azarenka, principala favorită a câştigat în două seturi disputa cu Monica Niculescu, în timp ce Petra Kvitova şi Caroline Wozniacki au avut nevoie de câte trei seturi pentru a merge în turul secund, adversarele lor fiind italianca Francesca Schiavone, respectiv germanca Sabine Lisicki.
Pe tabloul masculin Roger Federer, favoritul numărul 2 al turneului a trecut în trei seturi facile de Benoit Paire, la fel ca şi scoţianul Andy Murray, favoritul numărul 3, care a trecut tot în trei seturi de olandezul Robin Haase. Del Potro, cap de serie numărul 6, a lăsat numai 5 game-uri francezului Adrian Mannarino, impunându-se în final în trei seturi. Tot în minimum de seturi au câştigat şi Richard Gasquet (cap de serie 9) în disputa cu spaniolul Albert Montanes, Marin Cilic (cap de serie 12) în faţa australianului Marinko Matosevic şi germanul Philipp Kohlschreiber (cap de serie 17) în meciul cu belgianul Steve Darcis.
Iată mai jos rezultatele complete din ziua a doua la Australian Open:
Feminin:
- Garcia C. (Franţa) – Vesnina E. (Rusia) 6-3, 3-6, 1-6
- Kuznetsova S. (Rusia) – Dominguez Lino L. (Spania) 6-2, 6-1
- Marino R. (Canada) – Peng S. (China) 3-6, 0-6
- Peer S. (Israel) – Panova A. (Rusia)6-4, 1-6, 6-3
- Petrova N. (Rusia) – Date-Krumm K. (Japonia) 2-6, 0-6
- Hsieh S-W. (Tpe) – Arruabarrena-Vecino (Spania) 7-6, 6-2
- King V. (SUA) – Kirilenko M. (Rusia) 4-6, 2-6
- Suarez Navarro C. (Spania) – Errani S. (Italia) 6-4, 6-4
- Wozniacki C. (Den) – Lisicki S. (Germania)2-6, 6-3, 6-3
- Lepchenko V. (SUA) – Hercog P. (Slovenia) 6-4, 6-1
- Schiavone F. (Italia) – Kvitova P. (Cehia) 4-6, 6-2, 2-6
- Soler-Espinosa S. (Spania) – Vinci R. (Italia) 3-6, 5-7
- Azarenka V. (Blr) – Niculescu M. (România) 6-1, 6-4
- Putintseva Y. (Rusia) – McHale C. (SUA) 6-1, 6-7, 6-2
- Williams S. (SUA) – Gallovits E. (România) 6-0, 6-0
- Beck A. (Germania) – Shvedova Y. (Kazahstan) 6-2, 6-7, 6-3
- Lucic M. (Croaţia) – Safarova L. (Cehia) 6-7, 4-6
- Torro-Flor M.T. (Spania) – Jovanovski B. (Serbia) 6-2, 4-6, 3-6
- Rybarikova M. (Slovacia) – Muguruza B. G. (Spania) 6-4, 1-6, 12-14
- Hlavackova A. (Cehia) – Vekic D. (Croaţia) 1-6, 2-6
- Oudin M. (SUA) – Robson L. (Marea Britanie) 2-6, 3-6
- Stephens S. (SUA) – Halep S. (România) 6-1, 6-1
- Mladenovic K. (Franţa) – Babos T. (Ungaria) 6-3, 4-6, 11-9
- Gavrilova D. (Rusia) – Davis L. (SUA) 6-3, 6-7, 6-4
- Daniilidou E. (Grecia) – Pliskova Ka. (Cehia)7-5, 5-7, 6-4
- Morita A. (Japonia) – Tatishvili A. (Georgia) 6-3, 6-3
- Johansson M. (Franţa) – Amanmuradova A. (Uzbekistan) 4-6, 2-6
- Kumkhum L. (Tailanda) – Arvidsson S. (Suedia) 7-6, 6-4
- Arn G. (Hun) – Cepelova J. (Slovacia) 2-6, 2-6
- Tsurenko L. (Ucraina) – Pavlyuchenkova A. (Rusia) 7-5, 3-6, 7-5
- Hampton J. (SUA) – Radwanska U. (Polonia) 6-2, 6-4
- Wickmayer Y. (Belgia) – Gajdosova J. (Australia) 6-1, 7-5.
Masculin:
- Berankis R. (Ltu) – Stakhovsky S. (Ucraina)6-2, 7-6, 7-5
- Haase R. (Olanda) – Murray A. (Marea Britanie) 3-6, 1-6, 3-6
- Kavcic B. (Slovenia) – Bellucci T. (Brazilia) 6-3, 6-1, 6-3
- Mayer F. (Germania) – Williams R. (SUA) 2-6, 3-6, 6-2, 7-6, 6-1
- Sousa J. (Portugalia) – Smith J. P. (Australia) 6-4, 6-1, 6-4
- Seppi A. (Italia) – Zeballos H. (Argentina)6-2, 6-4, 6-2
- Sijsling I. (Olanda) – Istomin D. (Uzbekistan) 6-4, 3-6, 4-6, 2-6
- Raonic M. (Canada) – Hajek J. (Cehia)3-6, 6-1, 6-2, 7-6
- Soeda G. (Japonia) – Saville L. (Australia) 6-7, 6-3, 6-2, 6-3
- Duckworth J. (Australia) – Mitchell B. (Australia) 6-4, 7-6, 4-6, 5-7, 8-6
- Ouanna J. (Franţa) – Falla A. (Col) 4-6, 5-7, 4-6
- Chardy J. (Franţa) – Menendez-Maceiras A. (Spania) 7-6, 6-7, 6-2, 6-1
- Weintraub A. (Israel) – Pella G. (Argentina) 7-6, 7-5, 6-2
- Darcis S. (Belgia) – Kohlschreiber P. (Germania) 2-6, 3-6, 4-6
- Tsonga J-W. (Franţa) – Llodra M. (Franţa) 6-4, 7-5, 6-2
- Paire B. (Franţa) – Federer R. (Elveţia) 2-6, 4-6, 1-6
- Robredo T. (Spania) – Levine J. (SUA) 6-7, 7-6, 4-6, 4-6
- Dodig I. (Croaţia) – Wu D. (China) 7-5, 4-6, 6-3, 6-3
- Zemlja G. (Slovenia) – Granollers-Pujol M. (Spania) 6-7, 6-7, 0-1 (retras)
- Matosevic M. (Australia) – Cilic M. (Croaţia) 4-6, 5-7, 6-2
- Baker J. (Marea Britanie) – Rosol L. (Cehia) 6-7, 5-7, 2-6
- Del Potro J.M. (Argentina) – Mannarino A. (Franţa) 6-1, 6-2, 6-2
- Haas T. (Germania) – Nieminen J. (Finlanda) 6-7, 6-4, 3-6, 6-4, 6-8
- Bedene A. (Slovenia) – Becker B. (Germania) 6-4, 3-6, 5-7, 6-7
- Simon G. (Franţa) – Volandri F. (Italia) 2-6, 6-3, 6-2, 6-2
- Lu Y.H. (Taipei) – Ramirez-H.R. (Spania) 6-2, 6-1, 4-6, 6-1
- Montanes A. (Spania) – Gasquet R. (Franţa) 5-7, 2-6, 1-6
- Sela D. (Israel) – Davydenko N. (Rusia) 6-3, 1-6, 5-7, 3-6
- Garcia-Lopez G. (Spania) – Ram R. (SUA) 4-6, 4-6, 6-3, 2-6
- Klizan M. (Slovacia) – Brands D. (Germania) 3-6, 6-3, 3-6, 4-6
- Monfils G. (Franţa) – Dolgopolov A. (Ucraina) 6-7, 7-6, 6-3, 6-3
- Tomic B. (Australia) – Mayer L. (Argentina) 6-3, 6-2, 6-3.










Leave a Reply