Etapa a zecea a Raliului Dakar vine cu surprize. La categoria auto, victoria acestei etape i-a aparţinut argentinianului Orlando Terranova. Astfel, el devine primul argentinian care câştigă o probă specială a Raliului Dakar. În schimb, pe locul doi se află Nani Roma (Spania), iar pe locul trei, tot mai aproape de titlu, este Stephane Peterhansel (Franţa). Francezul mai are patru etape care îl despart de cel de-al 11-lea titlu de la Raliul Dakar, iar mâine va porni cu un avans de peste 52 de minute în clasamentul general, mai exact, ăn faţa lui Giniel de Villiers.
La clasa moto, proba etapei a 10-a a fost câştigată de Joan Barreda Bort (Spania), dar tot francezul Cyril Despres a preluat conducerea în clasamentul general, chiar dacă s-a clasat pe locul secund. Al treilea în clasament se situează Paulo Gonsalvec.
La categoria camioane, ruşii sunt la putere. Andrei Karghinov şi Eduard Nikolaev au obţinut primele locuri ale clasamentului etapei a zecea. Chiar şi de pe locul secund, iată că Nikolaev îşi menţine poziţia de lider la general.










Leave a Reply