Pe 20 februarie 2012 a luat fiinţă Asociaţia Club Sportiv “Junior Swim” Iaşi, ramura de sport vizată fiind exclusiv nataţia. La aproape un an de existenţă, asociaţia ieşeana a reuşit să devină afiliată a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
„Junior Swim” organizează cursuri de înot pentru copii şi adulţi în fiecare zi, de luni până duminică, la centrul Unirea SPA. Cursurile de înot sunt clasificate pe grupe de vârstă (3-5 ani, 5-14 ani, peste 14 ani), dar şi în funcţie de gradul de însuşire a tehnicilor de înot (cursuri de iniţiere, cursuri avansate / de întreţinere, cursuri de înot pentru performanţă). Cursurile pentru performanţă sunt susţinute de Prof. Univ. Constantin Ionescu, care are o experienţă de peste 10 ani în domeniu.
“Ceea ce facem la club este mai ales din pasiune. Încercăm, pe de o parte să atragem cât mai mulţi ieşeni pentru a-i iniţia în tehnica înotului, pentru că înotul de agrement aduce numai beneficii sănătăţii fizice şi psihice, iar pe de altă parte încercam să pregătim o grupă de 20 de copii, cu vârsta între 6 şi 11 ani, pentru înotul de performanţă. În acest sens, la sfârşitul anului 2012, am fost prezenţi la „Cupa lui Moş Crăciun” de la Piatra Neamţ, la care au participat 150 de sportivi de la 10 cluburi din judeţele Moldovei. Aici am obţinut medalia de bronz la proba de 25 m liber – băieţi prin Iustin Mistireanu, care are 7 ani, dar şi 2 locuri IV, la proba de 25 m spate, respectiv 50 m spate”, a declarat Cozmin Ionescu, preşedintele „Junior Swim”.
“Cursurile de înot susţinute de Club Sportiv Junior Swim, dar şi de alte cluburi sportive ajut[, desigur, la promovarea înotului de performanţă, dar existenţa unei baze sportive moderne este o condiţie sine-qua-non a unor rezultate notabile în domeniu. Aşteptam cu toţii finalizarea cât mai rapidă a Bazinului Olimpic de Înot al Universităţii Tehnice Gh.Asachi”, a declarat Lect. Univ. Dr. Ciprian Paraschiv, director executiv DJST Iaşi.










Leave a Reply