Miercuri seară, în Germania, la Hamburg, a avut loc prima manşă a sferturilor de finală din cadrul Cupei Challenge la volei feminin. Ultima echipă românească în cupele europene, CSM Bucureşti a cedat fără set câştigat, scor 3-0, în faţa localnicelor de la Aurubis.
Rezultatul pe seturi a fost următorul: 25-20, 25-11, 25-15.
Nemţoaicele au avut nevoie doar de 69 de minute pentru a-şi apropia victoria.
În ciuda scorului categoric, calificarea nu este compromisă. CSM are nevoie de un succes săptămâna viitoare, la Sala Polivalentă din Bucureşti, indiferent de rezultat. În cazul victoriei fetelor noastre, se va disputa un set de aur, care va decide semifinalista.










Leave a Reply