Deși pornea cu al treilea timp după proba de coborâre a supercombinatei, germanca Maria Hoefl-Riesch și-a valorificat la maximum șansa la slalom, câștigând aurul mondial, cu 2: 39,92. Spre imensa bucurie a părinților și soțului ei, aflați în tribuna arenei de la Schladming, care au aplaudat-o pentru al patrulea trofeu cucerit la campionatele lumii, după cele din 2009 și 2011. Slovena Tina Maze, care obținuse cel mai bun timp la slalom, ca și austriaca Anna Fenninger, campioana en-titre, a încheiat a doua, cu 2: 40,38, bronzul revenind reprezentantei gazdelor, Nicole Hosp, 2: 40,94. De altfel, Austria a avut și alte trei schioare în primele 10, pe 4,5 și 6:
Michaela Kirchgasser, la 1,64 secunde de ocupanta primului loc, KathrinZettel, la 1,69 și Elisabeth Goergl, la 2,32. Deziluzie, în schimb, pentru elvețianca Lara Gut și italianca Daniela Merighetti, clasate pe locurile 4 și 5 după proba de coborâre, ambele ratând la slalom.
Sâmbătă va fi proba regină, coborârea masculină.










Leave a Reply