Prima parte a acestui articol de psihologie a fost dedicată blocajelor emoţionale care pot interveni în anumite atitudini şi execuţii deficitare sau întârziate ale sportivilor. În articolul precedent am învăţat cum să ne educăm singuri respiraţia în situaţii critice, cauzate de stres, emoţii sau frică.
Pentru partea a doua, vă invităm să citiţi despre cum să trăim cu adevărat în prezent şi, de asemenea, despre disciplina unei gândiri pozitive, care nu este o alegere, ci o necesitate pentru a avea succes.
Trăirea prezentului (aici şi acum)
Toate stările de anxietate sau panică au drept cauză indisciplina gândurilor noastre. Amintirea evenimentelor traumatice aduce în prezent starea emoţională din acele momente, iar de cele mai multe ori se continuă cu anticiparea nenorocirii. Amintirile sau anticipările nu reprezintă realitatea exterioară, dar în schimb le trăim în interiorul nostru ca realitate. De aceea, e bine să educăm sportivii să fie cât mai conştienţi de gândurile ce le trec prin minte şi apoi trebuie antrenată capacitatea de a se gândi strict la ceea ce au de făcut concret în prezent.
Disciplinarea controlului ideativ
Instabilitatea ideativă (a gândirii şi imaginaţiei) influenţează emoţionalitatea care, la rândul ei, influenţează tonusul muscular şi motricitatea. De exemplu: dacă un gimnast gândeşte şi îşi imaginează nereuşita unui procedeu, emoţionalitatea asociată eşecului anticipat va contracta muşchii, articulaţiile vor fi mai rigide, deci „şansa“ de a greşi este foarte mare. De aceea, creşterea gradului de conştientizare a gândurilor şi îndreptarea lor în direcţia a ceea ce urmează să facă sportivul reprezintă principalul mod de a se concentra optim pentru ce are de făcut şi, în al doilea rând, evită gândurile şi emoţiile neproductive.
Desensibilizarea sistemică sau expunerea gradată
Reprezintă o tehnică din psihoterapia cognitiv-comportamentală, utilizată în tratamentul fobiilor şi al altor tulburări de anxietate. Blocajul emoţional induce un comportament învăţat prin procesul de condiţionare clasică – asocierea stimulului exterior cu experienţa traumatică. Corectarea acestui comportament se obţine prin expunerea repetată la situaţia asociată cu sentimentele de frică şi anxietate specifice experienţei traumatice anterioare.
Antrenorilor le stă la îndemână principiul desensibilizării sistemice. A nu forţa sportivul să treacă peste fricile sale folosind alte frici mai mari, cum ar fi ameninţările sau cearta, arată o atitudine specifică antrenorului modern. Antrenorii pot asigura un spaţiu de încredere şi susţinere a sportivilor, asigurând starea interioară optimă a sportivilor (de încredere, siguranţă, plăcere sau dorinţă de a progresa). Sportivul îşi poate regăsi starea de încredere dacă este lăsat să repete exerciţii mai simple, până când el va simţi că poate creşte dificultatea. Retrăind succesul, frica se va desensibiliza.
Plăcerea
Încrederea în sine, entuziasmul şi plăcerea sunt rezultatul gândurilor noastre şi a modului în care percepem realitatea. Mintea e aceea care ne sprijină sau ne sabotează reuşita. Gândurile ne pot influenţa în bine sau în rău performanţa. Prin exerciţiu, gândurile pot fi direcţionate conştient într-o manieră mentală care să genereze o stare interioară optimă succesului şi plăcerii, în timp ce o gândire stăpânită de frică şi anticipări nefaste ne fac nefericiţi, tensionaţi şi temători.
Antrenorii pot avea relaţii de calitate dacă transmit mesaje pozitive, care să genereze plăcerea de a se antrena a sportivilor. În acelaşi timp, este bine să se ferească de a transmite mesaje negative, critice, care se dovedesc a fi toxice, diminuând astfel energiile psihice şi fizice. Dar, în esenţă, indiferent de mesajul altora, sursa stărilor de bine sau a disconfortului porneşte tot din modul în care percepem mesajele exterioare (teoria controlului interior). În sportul de performanţă, a avea disciplina unei gândiri pozitive nu este o alegere, ci o necesitate pentru a avea succes.
Gândirea performantă porneşte din alegerea noastră interioară. Să ne ferim deci de gândurile care au doar efecte neproductive: ne tensionează, ne împiedică să fim lucizi, să exagerăm, ne împiedică să ne bucurăm de viaţă.










Leave a Reply