În perioada 9-15 decembrie, la Braşov, la patinoarul Olimpic de sub Tâmpa, s-au desfăşurat meciurile contând pentru Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, sub 20 de ani, grupa valorică IIA.
Tinerii noştri sportivi, pregătiţi de Otto Kerestesz, s-au aflat în acest sezon pentru prima dată la eşalonul valoric respectiv, după promovarea obţinută anul trecut la Riga, în Letonia. Noul val al hocheiului românesc a reuşit evoluţii foarte bune, apreciate sub Tâmpa, alimentând astfel speranţele pentru renaşterea sportului cu crose şi puc în România. Pentru ca acest lucru să devină realitate, talentul şi munca juniorilor trebuie înţeleasă şi dublată de oficialii federali, iar evenimentele neplăcute petrecute cu puţin timp în lumea hocheiului românesc să nu se mai repete.
Competiţia a început bine pentru noi, cu o victorie frumoasă, 6-3 contra Spaniei. Meciul a fost unul foarte greu, ibericii demonstrând că au progresat enorm. În repriza a treia am fost conduşi cu 3-2, însă cu un sfert de oră înainte de final am egalat. Ultimele patru minute au însemnat un iureş pe patine al hocheiştilor noştri, care au dus finalmente tabela la 6-3.
Al doilea meci a însemnat şi al doilea succes. Am bătut Olanda cu 5-4, după o ultimă perioadă în care ne-am relaxat şi am permis batavilor să revină de la 1-5 la 4-5.
Speranţele noastre s-au conturat şi mai frumos după al treilea meci consecutiv câştigat, 5-3 cu Lituania. Balticii nu s-au lăsat însă cu una, cu două. Ei au condus cu 3-2, însă, ca şi la meciul cu Spania, ultima repriză a fost cea în care am excelat. Am reuşit să întoarcem soarta meciului, România având maximum de puncte după trei runde.
Japonia şi Ungaria, încă mult prea puternice
Deşi specialiştii erau în temă cu nivelul net superior al hocheiului din Japonia şi Ungaria, trebuie să recunoaştem că speram cu toţii. Ultimele două etape ale competiţiei ne puneau faţă în faţă cu cei mai tari adversari. Niponii aveau avantajul victoriei asupra maghiarilor, iar la partida cu România, decisivă pentru ei, au patinat frenetic. Oaspeţii au deschis scorul, însă egalarea venită din crosa lui Dumitru, pasator Gliga, ne-a alimentat visele. În cele din urmă, în ultima treime a meciului, Japonia şi-a demonstrat clasa şi a câştigat cu 4-1. Nici cu Ungaria nu ne-a fost mai uşor, vecinii noştri impunându-se în faţa tricolorilor cu 5-1, în meciul care a tras cortina peste eveniment.
România s-a clasat pe locul al treilea, unul încurajator în perspectiva unirii mai multor generaţii de juniori şi seniori tineri pentru naţionala noastră.
Distincţii individuale pentru tricolori
Toke Zoltan a fost desemnat cel mai bun portar al competiţiei, în timp ce Roberto Gliga s-a ales cu titlul de cel mai bun atacant al turneului. Molnar Zsombor a fost, în opinia staff-ului nostru, cel mai bun jucător al echipei. Iată şi lotul de jucători folosit la competiţia braşoveană:
Toke Zoltan şi Onodi Otto – portari; Hodoş Detre, Borş Huba, Gyorfy Tihamer, Okos Csanad, Matyas Zsolt, Biro Gergo, Pataki Nandor şi Florian Bocu – fundaşi; Biro Matyas, Roberto Gliga (căpitanul echipei), Molnar Zsombor, Tamas Nandor, Hildebrans Szabolcs, Daniel Trancă, Sallo Alpar, Csergo Hunor, Marton Hunor, Dennis Dumitru, Molnar Zoltan şi Gecse Hunor – atacanţi.
Titlul de campioană mondială la grupa de elită a acestei categorii de vârstă a fost obţinut, surprinzător poate, de SUA, care a trecut de Canada cu 5-1 în semifinale, şi de Suedia, scor 3-1 în finală. Medalia de bronz a revenit Rusiei, gazda competiţiei desfăşurate în perioada sărbătorilor de iarnă, care s-a impus cu 6-5 în finala mică, după prelungiri, în faţa canadienilor.
Cealaltă echipă naţională de juniori a României, cea de 18 ani, va participa la Campionatul Mondial, grupa valorică IB, în luna mai. Între timp însă, lotul FOTE s-a confruntat cu marile valori ale hocheiului european, ceea ce, cu siguranţă, înseamnă un plus valoric pentru România.



















Leave a Reply