Nu mai puţin de cinci jucătoare din România se regăsesc pe tabloul principal al turneului ITF ce se desfăşoară săptămâna aceasta în Antalya, Turcia. Desemnată favorita principală a turneului, Raluca Olaru îşi propune să revină în prima sută mondială, acolo unde a mai fost în 2009-2010. Ea va juca în primul tur împotriva altei românce: Cristina Ene. Tot pe tabloul principal Ioana Ducu va juca în primul tur împotriva slovacei Lenka Jurikova, Irina Maria Bara, venită din calificări, va întâlni în primul tur favorita numărul 4, sârboaica Jovana Jaksic, iar Patricia Lăncrănjan, venită şi ea din calificări, va juca împotriva Grecoaicei Angeliki Kairi. În proba de dublu, perechea Raluca Olaru / Cristina Ene va juca în primul tur în compania perechii Pia Konig (Austria) / Julia Stamatova (Bulgaria), iar perechea Iina Maria Bara / Ioana Ducu va juca împotriva perechii braziliene Nathaly Kurata / Beatriz Maria Martins Cecato.










Leave a Reply