Ștafeta de 4×10 kilometri a Norvegiei cu Tord Asle Gjerdalen, Eldar Roenning, Sjur Roethe a câștigat titlul mondial la Val di Fiemme cu 1h41: 37,2, la mare luptă cu Suedia, ajunsă la 1,2 secunde. Rusia a sosit după 2,4, iar Italia, după 2,6, spre deziluzia miilor de suporteri.
După primii 10 kilometri s-au desprins reprezentanții Elveției, Italiei, Rusiei, Germaniei, Norvegiei și Suediei. Rusia a preluat conducerea la finalul celui de-al treilea schimb, urmată de Suedia și Norvegia.
Ultimul schimb s-a caracterizat, până la jumătatea lui, printr-un ritm lent, de care au încercat să profite schiorii din Japonia, Franța și SUA. Suedezul Halvarsson s-a desprins pe ultimii doi kilometri, talonat de Northug, Ustiugov și Hofer, între ei stabilindu-se învingătorul, norvegianul impunându-se la printr-un sprint devastator. Acesta a adunat nouă titluri mondiale, egalându-l pe conaționalul Bjorn Daehli.
Sâmbătă se vor decerna medalii în trei probe: start în bloc 30 kilometri feminin, sprint echipe feminin 2×7,5 kilometri și sărituri cu schiurile de la trambulina mare pentru echipe mixte. Mondialele se vor încheia duminică 3 martie, cu proba de start în bloc 50 kilometri masculin.










Leave a Reply