Chicago Blackhawks, lidera la zi la totalul de puncte din sezonul regulat al NHL, liga profesionistă nord-americană de hochei, a repurtat azi dimineaţă un nou succes. Chicago a întrecut într-un meci foarte disputat pe Colorado Avalanche, cu 3-2.
Gazdele au deschis scorul prin Shaw, însă în ăartea a doua s-a produs o minilovitură de teatru. Oaspeţii, impulsionaţi de ambiţia rivalităţii celor două grupări, au reuşit să întoarcă tabela prin Mitchell şi Duchene, intrând la vestiare cu un minim avantaj de 2-1.
Chicago a apăsat pedala de acceleraţie în partea a treia, egalând încă din debut, prin Toews. În ultimul minut, Carcilo a fructificat o combinaţie la care au mai participat Stalberg şi Kruger, cu 50 de secunde înainte de final, stabilind astfel scorul la 3-2.
Chicago este neînvinsă în timp regulamentar după 24 de etape în NHL. Formaţia care în 2010 a câştigat Cupa Stanley a reuşit astfel să ajungă la un total de 21 de victorii şi trei înfrângeri în prelungiri sau la şuturile de departajare. Cu un total de 45 de puncte, Chicago este favorită certă la câştigarea Trofeului Preşedinţilor, care se acordă echipei cu cele mai multe puncte strânse în sezonul regulat.
Pe de altă parte, Chicago, cu cele 24 de meciuri la rând în care a luat minim un punct, ţinteşte doborârea recordului în materie deţinut de Phyladelphia Flyers, care, în sezonul 1979-1980 a bifat 35 de astfel de partide.










Leave a Reply