În perioada 6-7 aprilie, la Sala Polivalentă se va desfăşura “Campionatul Naţional 10 Dansuri” şi “Campionatul Naţional de Dans U21”, organizat de Clubul Sportiv Reflex Iaşi, sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv. Secţiunile de dans pentru participanţi sunt: dans modern, dans sportiv, dans popular, dans de caracter (grecesc, ţigănesc etc), dans clasic, fantezie coregrafică, majorete, dans tematic. Criteriile de arbitraj vizează: expresivitatea, impresia artistică, sincronizarea, aliniamentul, dinamica, coregrafia, tematica, costumele.
“Înscrierile pentru cele două campionate se fac pe site-ul oficial al Federaţiei, la adresa www.dancesport.ro, până la data de 5 aprilie. Pentru spectatori, preţul biletului este de 20 lei.”, a declarat Radu Bujanita, preşedintele Clubului.
„Dansul ajuta la dezvoltarea fizică, emoţională, socială şi cognitiva, favorizând creativitatea, îmbunătăţind funcţia de coordonare, echilibrul, flexibilitatea, dar şi memoria. Dansul îţi dă o senzaţie de bine, pe care nimic nu o poate înlocui. Recomand tuturor părinţilor să-şi înscrie copiii la cursuri de dans, pentru că dansul aduce doar fericire”, a declarat Ciprian Paraschiv, director executiv DJST Iaşi.










Leave a Reply