La Târgu Ocna, sub egida Clubului Sport Oneşti, a Primăriei şi Consiliului Local din Târgu Ocna, s-a desfăşurat a noua ediţie a „Cupei Măgura” la Judo. Această ediţie a reunit 15 echipe şi peste 250 de sportivi, care şi-au disputat cu ardoare un loc pe podiumul competiţiei.
Amfitrionul întrecerilor a fost Cristian Pantîru, antrenor coordonator al secţiei de judo a CSM Oneşti, care, împreună cu directorul CSM Oneşti, Ingrid Istrate, îşi doresc readucerea acestei discipline olimpice în „top”. Pentru realizarea acestui obiectiv, CSS Oneşti a anunţat că se va implica deopotrivă, antrenorul Dorul Bucătaru socotind că strategia acestui grup va da roade cât de curând, conform spuselor profesorului Dorin Arădăvoaicei, consilier pe probleme de strategie la CSM Oneşti.
Primarul municipiului Târgu Ocna, Ştefan Silochi, care a fost prezent la întreceri, s-a declarat încântat că poate face ceva pentru sportul local, pentru tinerii judoka din Târgu Ocna, oferind concret soluţii ce vor fi puse în practică imediat, dar şi altele pe termen mediu.
Dintre cele 15 cluburi, s-a remarcat prezenţa celor din Braşov, Miercurea Ciuc, Iaşi, Focşani, Râmnicu Sărat, Bacău, Ghimeş, Vlădeni, CSM Oneşti – CSS Oneşti, Palatul Copiilor Bacău, Sport Club Bacău, a antrenorilor Grosu, Palade, Zisu şi Moldoveanu (Focşani), Cruceanu (Palatul Copiilor Bacău), Gliga (Voiniceni), Pall (Ghimeş), Szabolcs (Miercurea Ciuc), Danusa (Vlădeni), Tivgăn (Râmnicu Sărat), Nicolae Ghiţă (Braşov), Manole (Bacău) şi Pantîru şi Bucătaru (CSM Oneşti).
Corpul de arbitraj condus de Pal Gavril, şeful zonei Moldova, a avut în componenţă pe Stănescu (Focşani), Sillo Istvan (Miercurea Ciuc), Victor Manolache (Galaţi), Carmen Constantin (Brăila), Olti Csaba (Miercurea Ciuc) şi Valentin Badea (CSM Oneşti).
Un sprijin remarcabil a fost oferit de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău în frunte cu directorul Radu Ababei şi inspectorul Cătălin Deac.
Întrecerile finale au definitivat podimul pe echipe:
1.CSM Oneşti – CSS Oneşti
2.LPS Focşani
3.Miercurea Ciuc
Aşadar, „Cupa Măgura”, ediţia a noua, a poposit în vitrina CSM Oneşti. Dintre judoka s-au remarcat Lungu Laura Teodora (CSM Oneşti), Molea Rareş (CSM Oneşti) la U11, Mihăilă Iustina, Mocanu Mihai, Anton Renata şi Mihăilă Ana-Maria (toţi de la CSM Oneşti) la U13, Bucur Vlad, Lungu Ştefănel, Tenchiu Octavian, Bucur Ioana şi Neagu Petronela (toţi de la CSM Oneşti) la U15, Lungu George, Dobrin Gabriela, Neagu Eugenia şi Zota Alexandru (toţi de la CSM Oneşti) la U18.
Şase dintre oneşteni s-au calificat pentru finalele de la Deva: Lungu Ana-Maria, Dobrin Adina, Neagu Eugenia, Bucur Vlăduţ, Zota Alexandru, Lungu George, aceşti sportivi confirmând aşteptările directoarei Ingrid Istrate şi ale profesorului Dorin Arădăvoaicei.
Toţi participanţii la „Cupa Măgura” merită felicitări pentru modul cum au concurat. Trebuie menţionat totodată că evenimentul de la Târgu Ocna a făcut parte din programul „CSM Oneşti la 40 de ani”, iar organizarea sa a fost posibilă cu sprijinul sponsorului Scorseze Security International Bucureşti reprezentat de Daniel Gheorghiu.










Leave a Reply