Echipa de fotbal Viitorul Constanţa a devenit, sâmbătă, campioana României la categoria juniori C, în care sunt înscrişi jucătorii născuţi după 1 ianuarie 1998, informează Agerpres. Formaţia de la malul mării s-a impus în finală în faţa lui Steaua Bucureşti, scor 4-0. Meciul s-a disputat în cadrul centrului de fotbal de la Buftea.
Golurile Viitorului au fost marcate de Florinel Coman (10, 57) şi Ianis Hagi (30, 70+3). Se pare că micul Hagi îi calcă pe urme tatălui său, Gheorghe Hagi, actualmente patron la Viitorul Constanţa.
Portarul finalei a fost desemnat Cosmin Dur-Bonzoac de la Viitorul, iar coechiperul său, Florinel Coman, a fost ales cel mai bun jucător al finalei.
De-a lungul sezonului, antrenorul echipei de juniori C a Viitorului, Cristian Şchiopu, i-a utilizat pe următorii jucători: Cosmin Dur-Bozoancă, Ştefan Peltea, Denis Jalbă (portari), Bogdan Anghel, Carlo Casap, Nicolae Cârnaţ, Andrei Ciobanu, Florinel Coman, Tiberiu Căpuşă, Doru Dumitrescu, Leonard Gheorghe, Virgil Ghiţă, Robert Grecu, Ianis Hagi, Andreas Iani, Szabolcs Kilyen, Mircea Manole, Robert Moldoveanu, Ioan Opriş, Andrei Rusu, Alexandru Trancă, Andrei Vlădescu (jucători de câmp).
Titlul cucerit sâmbătă este al treilea din această lună pentru Viitorul. Constănţenii s-au impus şi la categoriile de juniori B (jucătorii născuţi după 1 ianuarie 1996) şi juniori A (jucătorii născuţi după 1 ianuarie 1994).
FOTO: facebook.com/AcademiaHagi










Leave a Reply