În perioada 13-14 iulie a avut loc etapa cu numărul 11 a SuperLigii de rugby, prima de după pauza competițională. În cadrul acestei runde, echipele aflate pe primele patru locuri în clasament (Steaua București, Știința Baia Mare, Universitatea de Vest Timișoara și Farul Constanța) s-au întâlnit în meciuri directe. În cea de-a treia partidă a etapei au jucat CSM București și Universitatea Cluj.
Capul de afiș al rundei XI a fost meciul dintre Steaua București și Știința Baia Mare, ocupantele primelor două poziții în clasament. Partida a fost una foarte disputată, chiar dacă nu s-au înscris foarte multe puncte. Căpitanul băimărenilor, Ioan Pop, a deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă, după care Steaua a marcat două eseuri. Acestea au fost reușite de centrii Robert Dascălu și Ionel Cazan, iar Florin Vlaicu a înscris o transformare din două. Băimărenii au replicat prin eseul lui Ioan Pop, care a ratat transformarea. Astfel, roș-albaștrii au intrat cu un avantaj de 4 puncte la pauză, 12-8. Scorul s-a modificat abia în minutul 65, când Vlaicu a transformat o lovitură de pedeapsă și a dus-o pe Steaua la 7 puncte avans. Baia Mare a înscris spre finalul partidei, prin eseul lui Ioan Pop, care a ratat ulterior transformarea. Scorul final al meciului a fost 15-13 pentru Steaua.
Un meci la fel de echilibrat s-a jucat și la Constanța, unde Farul a primit vizita campioanei en-titre, RCM Timișoara. Scorul pauzei a fost 9-3 în favoarea constănțenilor, grație celor trei lovituri de pedeapsă transformate de namibianul Jantjies. Pentru timișoreni a înscris Calafeteanu, tot printr-o penalitate. Bănățenii au revenit în forță în repriza secundă, înscriind 15 puncte consecutive. Au marcat Pungea și Kinikilau (eseuri) și Calafeteanu (o lovitură de pedeapsă și o transformare). Puișoru a înscris un eseu pentru Farul, iar Jantijes a transformat o lovitură de pedeapsă, închizând scorul la 16-18. În acest meci au debutat Benjamin Toft (Farul), primul jucător din SuperLigă care a evoluat în Aviva (primul eșantion englez) și Sosene Anesi (Timișoara), primul internațional neozeelandez care joacă în România.
CSM București a jucat pe teren propriu împotriva Universității Cluj, în condițiile în care niciuna dintre echipe nu are șanse la playoff. Bucureștenii s-au impus cu 19-16, deși au fost conduși la pauză cu 13-8.
În urma acestei etape, Steaua rămâne pe prima poziție cu 36 de puncte. Timișoara urcă pe doi cu 34 de puncte, urmată de Baia Mare cu 32. Farul Constanța se află poziția a patra cu 26 de puncte, iar locurile de play-out sunt ocupate de CSM București (12), Dinamo (9) și U Cluj cu 6.
Etapa cu numărul 12 se va disputa în perioada 19-20 iulie și le va opune pe Baia Mare și Farul Constanța, Timișoara și CSM București, respectiv U Cluj și Dinamo.
FOTO: maramedia.ro










Leave a Reply