România a obținut astăzi două medalii la Jocurile Mondiale de gimnastică artistică de la Cali (Columbia): una de aur la perechi și una de argint la aero dance, conform site-ului Federației Române de Gimnastică.
Medalia de aur de la perechi a fost obținută de Bianca Becze și Marius Petruse. Cei doi au avut o prestație foarte bună, încheind concursul cu nota 20.450. Foarte interesant este faptul că toate cele patru perechi prezente în finală au terminat cu exact aceeași notă, astfel că toate au câștigat medalia de aur. Acesta a fost punctajul final:
1. Spania 2.700 9.100 8.650 20.450
1. Franța 3.050 8.850 8.550 20.450
1. România 3.150 8.750 8.550 20.450
1. Vietnam 3.050 8.850 8.550 20.450
Echipa de aero dance a obținut medalia de argint cu 19.000, la egalitate cu Rusia și la două zecimi distanță de primul loc, ocupat de China. Gimnaștii care au reușit această preformanță sunt: Bianca Becze, Anca Surdu, Diana Deac, Andreea Bogati, Marius Petruse, Cristian Iordan, Dacian Barna și Marius Gavriloaie.
FOTO: Carlos Alberto Matos / FGP










Leave a Reply