Naționala feminină U19 de handbal a României a învins reprezentativa similară a Franței în al doilea meci din cadrul grupei principale A a Campionatului European.
Prima repriză a fost una echilibrată, cu puține goluri, România intrând la vestiare cu un ușor avantaj:10-9. Fetele noastre au dominat însă cea de-a doua parte și au câștigat clar partida cu 27-20.
Astfel, România a acumulat două puncte și se află la egalitate cu Norvegia. Nordicele au câștigat meciul direct, care a contat atât pentru faza grupelor preliminare cât și pentru cea a grupelor principale. Astfel, pentru a se califica în semifinale, româncele au nevoie de o victorie la diferență de minimum șapte goluri împotriva liderului grupei, Rusia.
Rusoaicele au avut până acum un parcurs excelent la Euro, câștigând toate cele cinci partide disputate.










Leave a Reply