De pe 15 august, Ziua Marinei Române și până pe 18 august, va avea loc Regata Bricul Mircea, cea de-a patra etapă din cadrul Cupei McCann. Competiția se va desfășura în perimetrul Portul Tomis (Constanța) – Marina Eforie Nord – Mangalia – LifeHarbour Limanu (una din cele mai mari marine private din România).
La regată vor lua startul peste 25 de ambarcațiuni cu vele, împărție pe două clase: racers și cruisers, care vor participa la curse offshore și inshore, Înregistrarea participanților va avea loc în seara zilei de 14 august și va fi urmată de o ședință tehnică. Pe 15 august va avea loc prima cursă offshore, între Portul Tomis și Eforie Nord. Vineri, 16 august, se va disputa o altă cursă offshore, de această dată între Eforie Nord și Mangalia. Între 17 și 18 august se vor desfășura, în fața Portului Mangalia, cursele inshore.
Organizatorii evenimentului, Yacht Club Regal și LifeHarbour Limanu, alături de Samsung Electronics Co., McCann Erickson și BMW, vor pune la dispoziția participanților și câteva evenimente extrasportive. Astfel, pe 15 august va avea loc un Sailing Party la Eforie Nord, unde participanții vor putea socializa. Pe 16 august, LifeHarbour Limanu va organiza Informal Summit, un eveniment de opinie, unde se va discuta strategia de implementare a regatelor din 2014, iar pe 17 august va avea loc un alt Sailing Party, tot la Limanu. Duminică, începând cu ora 15:00, va avea loc festivitatea de premiere. Primii trei clasați din cele două categorii (racers și cruisers) vor primi cupe, medalii, diplome și premii în valoare de 5000 de euro.
La regata Bricul Mircea va fi prezent și Jo Sultan Hancioglu din Turcia, judecător internațional și ofițer de cursă internațional, cu o vastă experiență în domeniul yachtingului.
Ultima regată a Cupei McCann va avea loc în perioada 31 august – 1 septembrie 2013 și va fi organizată de Black Sea Sailing și de Primăria Mangalia.
Pentru mai multe informații vizitați site-ul oficial al competiției, www.romaniacup.ro.
FOTO: cugetliber.ro










Leave a Reply