Echipa de rugby 7 CSO Pantelimon a câștigat clar Campionatul Național de rugby 7 rezervat juniorilor sub 17 ani.
Tinerii rugbiști de la Pantelimon nu au avut nici cea mai mică emoție pentru câștigarea trofeului, zdrobindu-și toți cei patru adversari în meciul direct. Prima victimă și, de altfel, singura care a reușit să înscrie împotriva celor de la CSO a fost Palatul Copiilor și al Elevilor Ilfov, rezultatul final fiind 42-7. A urmat CSS Bârlad, învinsă cu 40-0. CS Olimpia București și Tomitanii Constanța au pierdut cu același scor în fața campioanei, 38-0.
Locul secund a fost ocupat de Constanța, cu trei victorii, iar al treilea de Iflov cu două succese și două înfrângeri.
FOTO: super-liga.ro










Leave a Reply