Luptătorii români se descurcă de minune la Jocurile Francofoniei! După ce ieri, în prima zi a competiției, reprezentanții țării noastre au cucerit nu mai puțin de 3 medalii, astăzi, Beatrice Oancea (foto dreapta) a devenit a patra luptătoare care a urcat pe podiumul de la Nisa. Sportiva a cucerit aurul la categoria 67 de kilograme.
“Luptele româneşti se află pe un trend ascendent, de foarte multă vreme n-am mai luat atâtea medalii într-un an. Aceasta este cea de-a 18-a medalie internaţională cucerită de luptătorii români anul acesta. Iar competiţiile încă nu s-au încheiat, în septembrie având Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta, unde sperăm să aducem şi alte medalii”, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele Federaţiei de Lupte, Răzvan Pîrcălabu.
FOTO: prosport.ro










Leave a Reply