România a fost lipsită de şansă în partida de pe teren propriu cu Turcia, meci care a contat pentru calificările la Campionatul Mondial de fotbal din 2014. Astfel, naţionala antrenată de Victor Piţurcă a fost învinsă de echipa antrenată de Fatih Tarim, scor 0-2.
Primul gol al partidei a fost marcat de Burak Yilmaz în minutul 22. Atacantul lui Galatasaray a reluat cu capul o centrare a lui Caner Erkin, învingându-l pe Tătăruşanu. În minutul 27, fundaşul Omer Toprak a respins cu mâna în propriul careu un balon trimis de Bogdan Stancu, dar arbitrul nu a acordat nimic. În repriza secundă, România a trecut pe lângă numeroase ocazii de gol, ba chiar Bogdan Stancu a băgat mingea în poartă, dar reuşita a fost anulată pe motiv de ofsaid. În minutele de prelungiri, Dorin Goian a ratat egalarea. Speranţele românilor au fost năruite când Turcia a punctat din nou, de această dată prin Melvut Erdinc.
În urma înfrângerii din această seară, România rămâne cu doar 13 puncte în grupa D şi cedează locul doi Ungariei (14). La egalitate de puncte cu tricolorii se află Turcia. Echipa care va merge la baraj se va decide în urma confruntărilor din octombrie, când România va juca cu Estonia şi Andorra. Olanda, liderul grupei D, s-a calificat matematic la Mondialul din Brazilia.
FOTO: hamrofootball.com










Leave a Reply