Japonezul Kohei Uchimura (24) (foto centru) a confirmat din nou că este cel mai bun gimnast al lumii. Niponul a cucerit ieri pentru a patra oară la rând medalia de aur la individual compus, în cadrul Campionatelor Mondiale de la Anvers.
Uchimura a obținut un punctaj total de 91.990 (15.558 la sol, 15.133 la cal cu mânere, 15.100 la inele, 15.333 la sărituri, 15.333 la paralele și 15.533 la bara fixă). El a fost urmat pe podium de conaționalul Ryohei Kato, cu 90.032 de puncte și de germanul Fabien Hambuechen. În finală au participat 24 de sportivi. Din păcate, Cristian Bățagă, singurul reprezentant al României, a terminat pe locul 27 în calificări și nu a luat parte în concursul de seara trecută.
Odată cu medalia cucerită în acest an, Uchimura devine pentru a patra oară campion mondial la individual compus. Japonezul este și campionul olimpic en-titre la această probă, cucerind aurul la Londra în 2012.
Astăzi, la Anvers se va desfășura finala la individual compus feminin, acolo unde România va fi reprezentată de Larisa Iordache. Succes!
FOTO: hdnux.com










Leave a Reply