Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Beijing după ce a trecut de Fabio Fognini.
Nadal nu a avut deloc un meci ușor în sferturi. Italianul a condus cu 6-2, 4-1, și părea foarte aproape să producă o mare surpriză, însă Rafa a revenit uluitor și din acel moment a mai pierdut un singur game până la final, impunându-se cu 2-6, 6-4, 6-1.
În semifinale, spaniolul va juca împotriva numărului cinci mondial, cehul Tomas Berdych. Dacă se va califica în finală, Rafael Nadal își va asigura poziția de lider în ierarhia ATP indiferent de clasarea finală de la Beijing a actualului număr unu, Novak Djokovic, care va juca astăzi în sferturi.
FOTO: Reuters










Leave a Reply