În lipsa lui Răzvan Martin şi a Elenei Andrieş, care au fost suspendaţi timp de doi ani din cauză că au fost depistaţi pozitiv după Europeanul de la Tirana, România se va baza doar pentru doi halterofili, un băiat şi o fată, la Campionatul Mondial ce se va disputa în Polonia, între 16 şi 27 octombrie, la Wroclaw. Aceştia sunt Alexandru Roşu şi Loredana Toma. Potrivit preşedintelui Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, obiectivul pentru acest Mondial este clasarea celor doi sportivi în primii zece ai lumii.
“Acest Mondial nu este criteriu de calificare pentru JO sau o competiţie cu miză deosebită, iar anul acesta am avut destul multe competiţii şi pe sportivii mai buni i-am trimis la CE de juniori şi tineret, iar acum două săptămâni au venit. Au fost Florin Croitoru şi alţii şi nu puteam să-i trimitem şi la Campionatul Mondial. Anul viitor, însă, vor începe competiţiile de calificare la JO. Încercăm, încet-încet, să coagulăm o echipă pentru anii viitori, 2014 şi 2015, când vin competiţiile de calificare”, a comentat pentru Agerpres Nicu Vlad.
Alexandru Roşu a fost suspendat în 2010 pentru o perioadă de doi tot din cauza depistării pozitive la un control doping. Între timp, perioada de suspendare a expirat şi halterofilul a revenit în activitate.
FOTO: frhaltere.ro.










Leave a Reply