Sala Polivalentă “Nadia Comăneci” din Oneşti a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda Campionatelor Naţionale de gimnastică destinate junioarelor I, II şi III. Competiţia a adunat la start peste o sută de speranţe ale gimnasticii artistice şi a fost organizată de Federaţia Română de Gimnastică, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal Oneşti şi a Primăriei Municipiului. Cluburile care şi-au trimis reprezentante în fosta capitală a petrochimiei româneşti au fost CSM Arad, CSS Sibiu, CNS Cetate Deva, CSS Focşani, CS Dinamo Bucureşti, SCM Bacău, CSS 1 Constanţa, CSS Galaţi, CSM Oneşti, SCM Bacău, CSA Steaua Bucureşti, CSS 3 Steaua, CSS Viitorul Cluj, CS Farul Constanţa, Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci”, CSS 1 Timişoara, CSS 2 Bucureşti, CSS Triumf Bucureşti.
Andreea Munteanu de la CSN Cetate Deva a câştigat titlul la individual compus pentru junioare I, cu un punctaj total de 58.850 (15.100 la sărituri, 13.200 la paralele, 15.600 la bârnă, 14.950 la sol). Sportiva s-a aflat la o distanţă mare de următoarea clasată, Paula Tudorache de la Dinamo Bucureşti, dar şi de colega ei de la Deva, Ioana Nicoară, care a fost notată cu 53.050, obţinând medalia de bronz. În afara concursului de la junioare I, a concurat şi senioara Anamaria Ocolişan (Cetate Deva), care ar fi fost pe locul doi atât la individual compus cu 56.650, cât şi la sărituri, paralele şi sol.
La aparate s-a remarcat din nou Andreea Munteanu, care a cucerit alte trei medalii de aur: la sărturi (14.500), bârnă (14.800) şi sol (15.000), dar şi una de bronz, la paralele (12.650). În ultimul concurs s-a remarcat Paula Tudorache de la Dinamo, cu un punctaj de 13.200. De asemenea, Tudorache a obţinut bronzul la sărituri (12.825), bârnă (13.750) şi sol (13.850). O altă sportivă de la Cetate Deva, Miriam Aribasoiu, a obţinut argintul la paralele (12.900) şi bârnă (13.950), în timp ce Diana Teodoru de la SCM Bacău a urcat pe a doua treaptă a podiumului la sărituri (13.775) şi sol (14.100).
La junioare II, titlul la individual compus i-a revenit dinamovistei Anda Butuc, cu un punctaj de 55.300 (13.150 la sărituri, 14.000 la paralele, 14.250 la bârnă şi 14.300 la sol). Destul de aproape a fost şi colega ei de club, Dora Vulcan, care a câştigat argintul, cu 55.100, în timp ce bronzul a fost adjudecat de Adela Florea de la CNS Cetate Deva.
O altă gimnastă legitimată la Cetate Deva, Andreea Iridion, a cucerit aurul la paralele (14.700) şi bârnă (15.100). Dinamovistele Dora Vulcan şi Andra Stoica au câştigat concursurile la sărituri (14.000), respectiv la sol (14.550).
Competiţia pentru junioare III s-a disputat pentru nivelul trei şi pentru nivelul patru. Astfel, la nivel 3, pe prima treaptă la individual compus a urcat Laura Iacob de la CSM Oneşti, cu 52.775 (13.125 la sărituri, 12.500 la paralele, 12.850 la bârnă şi 14.300 la sol), urmată de o altă sportivă oneşteancă, Daniela Dumitraşcu, care a avut un punctaj de 52.575 şi de Nica Ivănuş de la CSS Viitorul Cluj, cu 52.225. La nivel 4, Ioana Crişan de la Cetate Deva a cucerit aurul, cu 57.125 de puncte. Pe treapta a doua a urcat colega ei, Olivia Câmpian, cu 55.676, iar pe cea de-a treia, Georgiana Juravle de la Farul Constanţa, cu 54.900.
În finalele pe aparate de la nivel 3 au triumfat sportivele de la CSM Oneşti. Daniela Dumitraşcu a luat aurul la sărituri (13.425) şi paralele (12.900), iar Laura Iacob, la bârnă (12.900) şi sol (14.550). La nivel patru, pe cea mai înaltă treaptă au urcat Ioana Crişan de la Cetate Deva, cu 13.850 la sărituri şi 14.800 la sol, Roberta Pleşa de la CSS Triumf Bucureşti la paralele, cu 13.600 şi Kathelen Coman la Farul Constanţa la bârnă, cu 15.000.
La aceste Campionate Naţionale, CSM Cetate Deva a confirmat din nou că este cea mai valoroasă “fabrică” a gimnasticii artistice româneşti. Fetele din Deva au cucerit în total 24 de medalii, dintre care nouă de aur, nouă de argint şi şase de bronz. Pe locul secund s-a clasat Dinamo Bucureşti cu 14 medalii, urmat de CSM Oneşti şi Farul Constanţa cu câte nouă trofee, SCM Bacău şi Viitorul Cluj cu câte două medalii, SCM Bacău, CSSG Focşani, Triumf Bucureşti şi CSS 2 Bucureşti cu câte o medalie. Felicitări sportivelor, dar şi antrenorilor!
De asemenea, în perioada 7-9 noiembrie, Oneştiul va găzdui Campionatele Naţionale pentru juniori I, II şi III.
FOTO: romgym.ro










Leave a Reply