Gimnaştii români Larisa Iordache şi Andrei Vasile Muntean vor participa miercuri, 30 octombrie, la ediţia a 30-a a concursului ”Memorialul Arthur Gander”, care va avea loc în localitatea elveţiană Morges, informează Agerpres.
Competiţia este dedicată lui Arthur Gander, o mare personalitate a gimnasticii mondiale, fost preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică. Concursul va reuni sportivi din 10 ţări: Brazilia, China, Canada, Italia, Anglia, Germania, Elveţia, Franţa, Ucraina şi România.
Memorialul va începe la ora 20:00 (ora României), iar în clasamentul la individual compus vor fi luate în calcul doar patru aparate (la alegere) la masculin şi trei (la alegere) la feminin, potrivit site-ului Federaţiei Române de Gimnastică
Sportivii români au obţinut numeroase succese la acest turneu, câştigat de-a lungul timpului de Simona Pauca (1984), Ecaterina Szabo (1985), Eugenia Golea (1987), Gabriela Potorac (1988), Lavinia Miloşovici (1995), Marius Urzică (1996), Simona Amânar (1987), Floarea Leonida (2002), Marian Drăgulescu (2003, 2006), Cătălina Ponor (2003, 2004), Sandra Izbaşa (2005, 2008), Flavius Koczi (2010), Ana Porgras (2011).
România nu a avut reprezentanţi la ediţia de anul trecut a competiţiei.
FOTO: banatsport.ro










Leave a Reply