Sâmbătă, 9 noiembrie, echipa de handbal feminin HC Zalău va primi vizita lui DHK Banik Most din Cehia, în prima manşă din turul trei al Cupei EHF. Partida se va disputa în Sala Sporturilor din Zalău şi va marca debutul celei de-a patra aventuri europene consecutive pentru formaţia antrenată la ora actuală de Gheorghe Tadici.
La conferinţa de presă desfăşurată miercuri, selecţionerul României a susţinut că o victorie în primul meci ar asigura “liniştea” în ceea ce priveşte calificarea în faza următoare, mai ales că DHK are un lot format din jucătoare robuste, patru dintre ele jucând şi în naţionala Cehiei. De asemenea, DHK este campiona en-titre a Cehiei, dar şi câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei Challenge, învingând-o în finala din sezonul trecut pe formaţia croată ZRK Samobor
Meciul cu DHK Banik Most vine la scurt timp după ce HC Zalău a fost învinsă în campionat de HCM Baia Mare. Fetele antrenate de Tadici au fost învinse de elevele lui Costică Buceschi cu 21-29, după ce au fost conduse la pauză cu 9-16. În urma acestei înfrângeri, Zalău se află pe locul 7 în campionat. ““În meciul de sâmbătă, vom încerca să ştergem cu buretele rezultatul de la Baia Mare. Trebuie să avem înredere în noi şi să facem un joc bun“, a declarat, în cadrul conferinţei de presă, Georgiana Ciuciulete, căpitanul zălăuancelor.
Tot sâmbătă va evolua în turul trei al Cupei EHF şi U Jolidon Cluj. Formaţia antrenată de Horaţiu Paşca o va întâlni pe echipa greacă PAOK Salonic.
FOTO: sportulsalajean.ro










Leave a Reply