Primul meci al fostei vicecampioane mondiale la handbal feminin, Simona Gogârlă, pe banca tehnică a lui HCM Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cu un egal. După opt înfrângeri consecutive, formaţia vâlceană obţinut primul punct în actualul sezon al Ligii Naţionale, în urma remizei cu Dunărea Brăila, scor 21-21. Rezultatul este unul foarte bun, având în vedere că Dunărea a pus probleme principalelor candidate la titlu, HCM Baia Mare şi Corona Braşova, învingând-o pe aceasta din urmă.
Într-un alt meci disputat sâmbătă, “U” Jolidon Cluj a învins-o cu 41-30 pe CSM Ploieşti.
Momentan, HCM Baia Mare şi Corona Braşov îşi împart primele două poziţii din clasamentul Ligii Naţionale, ambele având câte 21 de puncte. Dunărea Brăila ocupă locul trei, cu 19 puncte. HCM Râmnicu Vâlcea, cu un singur punct în nouă etape, ocupă poziţia cu numărul 12, ultima din clasamentul campionatului.
FOTO: prosport.ro










Leave a Reply