După încheierea etapei a noua din cadrul Ligii Naționale de handbal masculin, HCM Constanța și Potaissa Turda rămân în continuare la egalitate de puncte pe primele două locuri ale clasamentului.
Constănțenii s-au impus la capătul unui meci spectaculos în deplasarea de pe terenul celor de la Steaua București. La pauză, scorul era deja 21-15, pentru ca până la final cele două echipe să mai înscrie încă 32 de goluri. HCM s-a impus cu 37-31 și rămâne în continuare lider grație golaverajului superior.
Potaissa a câștigat cu mari emoții meciul de pe teren propriu împotriva celor de la Energia Pandurii Târgu Jiu, ocupanta locului cinci înainte de această etapă. Gorjenii au stat în coasta adversarului pe parcursul întregului meci. La pauză, cele două echipe au fost la egalitate, 14-14, însă Turda a reușit pe final să își asigure o victorie la limită, 27-26.
Dinamo și Știința Bacău au ținut pasul cu liderul și au rămas la trei, respectiv patru puncte în spate grație victoriilor împotriva celor de la Minaur Baia Mare, respectiv CS Caraș Severin. De notat mai este și prima victorie obținută în acest sezon de CSM București, care s-a impus la limită în “derby-ul” codașelor cu Bucovina Suceava.
Rezultatele etapei a noua a Ligii Naționale au fost:
Poli Timișoara – HC Odorhei 25-28
Steaua București – HCM Constanța 31-37
Bucovina Suceava – CSM București 19-20
Potaissa Turda – Pandurii Târgu Jiu 27-26
Știința Bacău – CS Caraș Severin 24-22
Dinamo București – Minaur Baia Mare 31-23.
FOTO: actionfoto.ro










Leave a Reply