Aşa cum şi-a exprimat intenţia imediat după ce a fost îndepărtat din fruntea Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja a reuşit, după aproape un an, să pună bazele Ligii Profesioniste de Box, o instituţie care va păstori pugilismul profesionist din România. Fostul şef al FR Box, care a fost ales în funcţia de preşedinte al noii structuri, îşi doreşte sa revigoreze boxul profesionist. În ciuda opoziţiei total nejustificate a “federalilor”, Liga Profesionistă de Box a luat fiinţă! Le mulţumesc celor care cred în mine şi în potenţialul boxului profesionist din România. Vreau să punem un accent deosebit pe promovarea boxului profesionist”, a scris Rudel Obreja într-un mesaj postat pe pagină personală de Facebook.
Reuşita noului preşedinte al LPB i-a entuziasmat pe susţinătorii săi, care i-au transmis mesaje de încurajare: “Boxul amator a ajuns, în ultimii ani, să semene foarte mult cu wrestlingul amercian. Poate exagerez, dar boxul amator e o glumă proastă. Din ce în ce mai proastă. Am aflat azi că s-a înfiinţat Liga Profesionistă de Box, condusă de Rudel Obreja. Mi se pare un gest de normalitate și, în plus, un pas necesar. Baftă, Rudi!”, a scris un fan al boxului profesionist pe Facebook.
FOTO: Facebook.










Leave a Reply