Finalul de an reprezintă prilejul oportun pentru fiecare federaţie din România pentru a face un bilanţ şi de a-şi desemna campioni.. Gimnastica, unul dintre sporturile emblemă ale României, şi-a desemnat şi ea cea mai valoroşi sportivi din 2013. Printre aceştia se numără Larisa Iordache (foto) la gimnastică artistică, feminin, Marius Berbecar la gimnastică artistică, masculin şi Corina Constantin la gimnastică aerobică.
Iordache a fost secondată de Diana Bulimar, iar pe locul trei a urcat Sandra Izbaşa. La băieţi, Berbecar a fost urmat de Koczi şi de Andrei Muntean, iar la aerobică, după Corina Constantin au urmat Andreea Bogati şi Anca Surdu.
Anul 2013, primul an din noul ciclu olimpic, a avut un calendar competiţional, intern şi internaţional, bogat, cu multe puncte de vârf: La Campionate Mondiale, Campionate Europene (gimnastică artistică), Jocuri Mondiale, Campionate Europene (gimnastică aerobică), precum şi la Cupele Mondiale sau întâlnirile bilaterale, de fiecare dată gimnaştii români, indiferent de disciplină, s-au aflat pe podium, informează romgym.ro, site-ul oficial al federaţiei de specialitate.










Leave a Reply