De-a lungul istoriei, niciun pilot român nu a reușit să concureze în celebrul circuit de Formula 1. În zilele noastre, acest vis nu mai pare unul imposibil, deoarece o tânără speranță a sporturilor cu motor din România are șansa de a ajunge în elita mondială. La doar 17 ani, Robert Vișoiu a terminat deja al doilea sezon în GP3, una din competițiile inferioare Formulei 1, iar viitorul său pare unul promițător.
Născut pe 10 februarie 1996 la Pitești, Robert Vișoiu a luat contact cu sporturile cu motor încă de la o vârstă fragedă, la volanul unui kart. ”Eram foarte mic atunci când m-a suit prima dată într-un kart și, cum îmi place mereu să spun, de atunci nu m-am mai dat jos!”, spune Robert.
Pasiunea pentru competițiile auto o moștenește din familie. Pilotul își amintește că a început să înțeleagă ce înseamnă kartingul la nivel național alături de tatăl său, care l-a susținut și l-a îndrumat să participe la competițiile internaționale. La acest nivel, Robert a avut rezultate deosebite și se laudă că a terminat de multe ori pe primele locuri. Acesta a fost momentul în care atât tânărul, cât și tatăl său, a decis că trebuie făcut pasul către monoposturi. ”Am început cu Formula Abarth din Italia pe când aveam 15 ani, iar în sezonul de debut am reușit să lupt constant pentru victorie. Asta ne-a dat încredere. E o vorbă: <<Rezultatele aduc rezultate>>. Cred cu tărie în asta. În sezonul următor am decis să concurăm în GP3”, declară Robert.
Pe lista celor mai importante competiții de monoposturi, Formula 1 ocupă primul loc. O urmează altele, printre care se numără Formula 3, Formula Renault, GP2 și GP3. Așadar, putem spune că drumul spre succes al tânărului Robert abia acum începe. ”Datorită faptului că această competiție foarte puternică nu oferă foarte mulți kilometri la volanul mașinii am luat decizia de a concura în paralel și în Formula 3 Italia. În ambele competiții am reușit rezultate bune. Pole position-uri și victorii”, a declarat Robert.
”În 2013, GP3-ul s-a schimbat. Au venit cu un șasiu nou și cu un motor mai puternic. Totul s-a pliat perfect pe evoluția mea ca pilot. Am decis să înlocuim Formula 3 cu AutoGP-ul ca serie secundară și asta cred că m-a ajutat mult în dezvoltarea mea ca pilot”, a adăugat pilotul.
De asemenea, anul 2013 a fost și cel mai de succes din cariera tânărului Robert. Românul a semnat un contract cu echipa MW Arden, condusă de Christian Horner, managerul echipei Red Bull din Formula 1 și de Mark Webber, celebrul pilot australian al aceleiași echipe. Mai mult decât atât, Robert a încheiat anul pe locul 12 în clasamentul general GP3 (terminase pe 14 în 2012) și a câștigat primele sale două curse din circuit: la Valencia și la Hungaroring.
Vorbind despre succesul din 2013, Robert a declarat că a contat extrem de mult experiența cumulată cu un an înainte. ”Am fost ca un burete, absorbind toate informațiile pe care am putut să le obțin de la echipă și de la specialiști. Cred că determinarea e foarte importantă. Sigur, se putea și mai bine. Mereu se poate”, a susținut pilotul.
Dar oare de ce au nevoie cei care se află la volan pentru a câștiga o astfel de cursă? ”În primul rând, trebuie să fii rapid”, spune Robert. ”Sigur, contează și echipa din care faci parte, însă sunt cel puțin 10 piloți care pot oricând să obțină victoria, astfel încât diferența e făcută de pregătire, de tenacitate și de atenția la detalii”, adaugă tânărul. ”Trebuie să știi să gestionezi anvelopele, să înțelegi foarte bine ce se întâmplă cu monopostul și să ai sânge rece la duelurile roată-la-roată”.
Robert a precizat că un alt punct important este ”ritualul” de dinaintea cursei, adoptat de majoritatea piloților: ”Nu ne vorbim aproape deloc înaintea curselor. Nu suntem supărați sau nervoși, dar intrăm într-o stare de concentrare maximă pentru că știm că toate eforturile pe care le facem se pot traduce la fiecare cursă în victorii sclipitoare sau în eșecuri lamentabile. Încercăm să ne încadrăm mereu în prima categorie”
Ca în orice sport, performanța trebuie susținută și financiar. Conform lui Robert, chiar și GP3-ul este un circuit costisitor: ”Costurile se ridică de la câteva sute de mii de euro bune în GP3 la câteva milioane în competițiile superioare. E prețul pe care trebuie să-l plătești pentru a lua startul alături de cei mai buni din lume și pentru a încerca să demonstrezi că meriți să fii în Formula 1”.
Cu toate acestea, pilotul român consideră că banii nu sunt totul și că performanța poate fi atinsă doar cu viteza, talentul și determinarea necesare.
Vorbind despre sezonul viitor, Robert a precizat că ar putea continua în GP3 alături de echipa MW Arden. ”E un mediu foarte profesionist și relația cu echipa Red Bull de Formla 1 e foarte strânsă”, susține tânărul. ”De la timpul petrecut în simulator și până la ședințele tehnice, totul e gândit pentru ca piloții MW Arden să câștige experiență și să înțeleagă deosebit de bine ce au de făcut pentru a câștiga”. Cât despre obiective, Robert a mărturisit că va încerca să aibă constant evoluții bune și să câștige cât mai multe curse.
La 17 ani, Robert își împarte viața între competiții și școală. Pilotul spune că s-a obișnuit încă de mic să fie prin aeroporturi și să își facă temele pe drum. În weekend-uri concurează, testează și se antrenează, iar puținul ”timp liber” pe care îl are la dispoziție și-l petrece alături de prieteni și familie.
Deși poate părea ciudat, tânărul Robert nu are încă vârsta necesară pentru a avea permis de conducere.
Dar acest lucru nu pare a fi o problemă pentru pilot, care admite că circuitele nu se aseamănă cu drumurile publice. În plus, un element cheie a fost faptul că a început kartingul de la o vârstă fragedă.
Aflat de abia la linia de start în circuitul gloriei, Robert Vișoiu vrea ca într-o bună zi să-și atingă visul conturat încă de când era copil și să concureze alături de cei mai buni piloți ai lumii, în Formula 1. Printre aceștia se numără și Romain Grosjean, francezul pe care Robert îl admiră foarte mult și care a făcut carieră în circuitele inferioare Formulei 1, iar acum concurează în principala competiție de monoposturi din lume.
”Am construit de mic o carieră care să aibe ca scop Formula 1. Sunt de părere că trebuie mereu să țintești cât mai sus și să îți propui lucrurile cele mai iimportante, astfel încât țelul eu a fost, este și va fi acela de a ajunge în competiția regină a sportului cu motor. E o cale lungă și întortocheată, însă cred în forțele mele și încerc să fac toți pașii corecți pentru a-mi atinge scopul”, a concluzionat Robert Vișoiu.
FOTO: Alastair Staley/GP3 Media Service










Leave a Reply