Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 1, a ratat, marţi, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu de la Brisbane, turneu dotat cu premii în valoare totală de 452.670 de dolari, informează site-ul atpworldtour.com, citat de Mediafax. Tecău şi Rojer au fost învinşi în primul tur, cu scorul de 7-5, 7-6 (7/5), după o oră şi 33 de minute de joc, de cuplul Roger Federer/Nicolas Mahut (Elveţia/Franţa). Pentru participarea în prima rundă, românul şi olandezul au obţinut 2.380 de dolari.
FOTO: Facebook.










Leave a Reply