Tenismenul român Horia Tecău şi partenera lui, indianca Sania Mirza, au fost învinşi duminică dimineaţă, în finala concursului de dublu mixt din cadrul Australian Open-ului. Cei doi au cedat în faţa canadianului Daniel Nestor şi a franţuzoaicei Kristina Mladenovic, în două seturi, 3-6, 2-6.
Cele două perechi s-au întâlnit şi anul trecut, în sferturile de finală ale Wimbledon-ului, iar cuplul francezo-canadian a mers mai departe şi a câştigat trofeul. Până la momentul de faţă, Daniel Nestor a câştigat 83 de titluri la dublu, 8 turnee de Grand Slam şi trei trofee la dublu-mixt.
De cealaltă parte, Sania avea două trofee de Grand-Slam (Australian Open în 2009 şi Roland Garros în 2012) la dublu mixt, unde a făcut pereche cu indianul Mahesh Bhupathi, în timp ce Horia se impusese la Open-ul Australian în 2012, când a câştigat trofeul alături de americanca Bethanie Mattek-Sands.
O statistică interesantă arată că Mirza şi Tecău au câştigat, în 2003, trofeele de dublu băieţi şi dublu fete la Wimbledon-ul destinat juniorilor. La acea vreme, indianca făcea pereche cu Alisa Kleybanova, iar românul, cu conaţionalul său, Florin Mergea.
FOTO: doartenis.ro










Leave a Reply