Tenismena română Monica Niculescu a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de tenis de la Doha de italianca Sara Errani, a patra favorită a turneului.
Diferența de aproape 50 de locuri din ierarhia mondială între cele două nu a reflectat deloc realitatea din teren în primul set. Niculescu a intrat în meci cu un break și s-a impus ulterior fără emoții cu 6-2. Românca a început în același mod și setul secund, însă italianca a revenit și s-a impus cu 7-5. Monica a greșit mult în decisiv, iar Errani a profitat și s-a impus cu un scor clar, 6-1, însă care nu reflectă realitatea din teren. Niculescu a făcut un meci bun, însă părăsește din păcate competiția.
Sara Errani ar putea întâlni în următorul meci o altă româncă, dacă Simona Halep va trece de nemțoaica Annika Beck.










Leave a Reply