Naţionala României îşi continuă parcursul slab în cadrul Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, divizia I, grupa B, care se desfăşoară în aceste zile în capitala Lituaniei, Vilnius. Joi, tricolorii antrenaţi de Constantin Dumitraș au pierdut al patrulea meci la rând, din tot atâtea disputate. De această dată, hocheiştii noştri au fost învinşi de selecţionata ţării gazdă, Lituania, scor 2-5.
Deşi România a dominat meciul şi a şutat mai mult la poartă, Lituania a fost cea care a deschis scorul în prima repriză, informează site-ul Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. Situaţia s-a repetat şi în cea de-a doua parte a meciului, iar gazdele şi-au majorat avantajul la 2-0. Tricolorii au reuşit să marcheze primul gol în ultima parte a meciului, dar lituanienii au replicat rapid şi au mai punctat de două ori, ducând scorul la 4-1. România a redus din handicap prin Csanad, dar adversarii au restabilit diferenţa de trei goluri şi au închis tabela.
Momentan, în clasamentul CM de hochei pe gheaţă, divizia I, grupa B, lider este Polonia, cu 12 puncte. Mai mult ca sigur, polonezii vor promova în eşalonul superior. Pe locul doi vine Lituania, cu 9 puncte, urmată de Croaţia, cu 8, Marea Britanie, cu 6, România, cu un punct şi Olanda, cu zero.
Sâmbătă, România va întâlni Olanda în ultimul meci de la Vilnius. Tricolorii trebuie să câştige neapărat meciul pentru a rămâne în a treia divizie mondială.
FOTO: FR Hochei










Leave a Reply