Ascendența Simonei Halep, aflată în prezent pe locul 4 în tenisul feminin mondial, nu este ignorată nici de WTA. Asociația de tenis feminin a publicat pe site-ul propriu cinci motive pentru care jucătoarea româncă ar putea să cucerească cel de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului, Roland Garros.
Primul motiv invocat de wta.com este faptul că Simona mai câștigat Open-ul Francez și înainte. Se întâlmpa în 2008, când sportiva născută în Constanța se impunea în finala turneului de juniori de la Roland Garros. Atunci, în finală a învins tot o româncă, pe Elena Bogdan, scor 6-4, 6-7 (3), 6-2.
Al doilea lucru luat în considerare de wta.com este faptul că Virginia Ruzici, singura sportivă din România care s-a impus pe zgura de la Roland Garros, este managerul Simonei Halep. Virginia triumfa în capitala Franței în 1978, cu mult înainte ca Halep să se nască. „Dacă stă departe de accidentări și de presiune, are o șansă să câștige un turneu de Grand Slam. Poate cel mai ușor i-ar fi pe zgură”, spunea Ruzici despre Halep după turneul câștigat de tânăra jucătoare la Sofia, anul trecut.
Site-ul Asociației de Tenis Feminin a precizat că Simona a jucat la fel de bine ca marile jucătoare anul trecut. Să ne amintim că la turneul de la Roma, românca se afla pe locul 64 de lume. De atunci, a câștigat 62 de meciuri și a pierdut doar 15, ajungând pe poziția a 4-a WTA.
Roland Garros-ul este primul turneu de Grand Slam la care Simona va porni drept una din primele 10 favorite. Iar faptul că este cotată cu șansa a patra o va face să le evite pe primele trei sportive din lume până în faza semifinalelor. Pe următoarea cea mai bine clasată sportivă de pe panoul său, Petra Kvitova, a învins-o de două ori, în tot atâtea meciuri, iar în fața următoarei, Ana Ivanovic, are un avantaj de 2-1.
Wta.com precizează că Simona nu pune presiune pe umerii ei. Acest lucru se datorează faptului că nu a ajuns în fazele îndepărtate ale unui turneu de Mare Șlem sau pentru că a părăsit zgura de la Paris încă din prima rundă anul trecut, deci nu are decât 5 puncte de apărat. „
Simona Halep va debuta pe tabloul principal de la Roland Garros săptămâna viitoare, în fața rusoaicei Alisa Kleybanovik, numărul 85 WTA, pe care a învins-o de două ori până acum.
FOTO: zimbio.com










Leave a Reply