Dacă naţionala masculină de handbal a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2015, selecţionata feminină şi-a asigurat accederea la turneul final al Campionatului European care va avea loc la finalul acestui an.
Fetele antrenate de Gheorghe Tadici au învins duminică, la Baia Mare, reprezentativa Belarusului, în ultimul meci din grupa 6 preliminară, scor 32-20 (15-6). Nechita a fost principala marcatoare a tricolorelor, cu opt goluri înscrise.
În meciul tur, desfăşurat miercuri, tricolorele s-au impus cu 30-28.
Liderul grupei, Norvegia, s-a calificat la turneul final încă din martie, când a încheiat cu patru victorii meciurile cu România (25-23, 30-18) şi Belarus (33-29, 32-24).
Turneul final al CE din 2014 va avea loc între 7-21 decembrie, Ungaria şi Croaţia fiind calificate direct în calitate de naţiuni gazdă ale competiţiei. Celelalte locuri vor fi ocupate de primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe preliminare.
Tragerea la sorţi a grupelor CE din luna decembrie va avea loc în 19 iunie, la Zagreb.










Leave a Reply