Pentru că sportul înseamnă sănătate, autoritățile locale din Mioveni au inclus în programul manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor Orașului Mioveni și o serie de competiții sportive. Printre acestea se numără și Crosul ” Ziua Olimpică”, întrecere care se va desfășura duminică, 22 iunie, de la ora 11:00, în centrul civic al orașului argeşean, mai exact, pe strada Radu Cel Frumos. La această manifestare sunt invitați să participe toți amatorii de mișcare, apți pentru efortul fizic.
Desfășurarea generală a competiției va fi următoarea:
• Startul, ora 11.00 – Str. Radu Cel Frumos
• Traseul – Str. I.C. Brătianu, Str. Părăști, B-dul Dacia
• Sosirea – Primăria Mioveni
După terminarea competiției, începând cu ora 12.00, în fața Primăriei Mioveni, se va desfășura tombola organizată pentru oferirea unor premii speciale participanților, iar de la ora 12:30 va avea loc festivitatea de premiere.
Evenimentul este organizat de Consiliul Local Mioveni, Primăria orașului, Centrul Cultural, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică – Filiala Argeș, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș și al Asociației Județene de Atletism Argeș.











Leave a Reply