După ce, timp de aproape o săptămână, cei prezenţi la Arenele BNR din Bucureşti au putut vedea jucând pe zgura din capitală jucătoare de top 100 şi nu numai, iată că primul turneu WTA organizat în ţara noastră se apropie de final. Sâmbătă, 12 iulie, în cadrul turneului BRD Bucharest Open, se vor juca cele patru meciuri de tenis, contând pentru calificarea în finalele competiţiilor de simplu şi de dublu.
Astfel, începând cu ora 15:00, pe Arena Centrală, slovaca Kristina Kucova (locul 166 WTA) o va întâlni pe italiana Roberta Vinci (locul 24 WTA), în primul meci din semifinalele probei de simplu. În jurul orei 17:00 este programat să înceapă celălalt meci de simplu, în care Simona Halep (locul 3 WTA) va juca împotriva Monicăi Niculescu (locul 68 WTA).
La dublu, meciurile din semifinale încep tot de la ora 15:00, cu partida dintre perechea Cagla Buyukakcay (Turcia) – Karin Knapp (Italia) şi perechea Paula Kania (Polonia) – Anna Tatishvili (USA), iar, seara, este programat meciul dintre echipa Katarzyna Piter (Polonia) – Olga Savchuk (Ucraina) şi cuplul de tenismene române Elena Bogdan – Alexandra Cadanţu (deţinătoare de wild card).
Terenul central
– ora 15:00
K Kucova (SVK) vs. R Vinci (ITA)
– nu înainte de ora 17:00
S Halep (ROU) vs. M Niculescu (ROU)
K Piter (POL) – O Savchuk (UKR) vs. [WC] E Bogdan (ROU) – A Cadanţu (ROU)
Terenul 1
– ora 15:00
C Buyukakcay (TUR) – K Knapp (ITA) vs. P Kania (POL) – A Tatishvili (USA)










Leave a Reply