După săptămâni aglomerate şi supraîncărcate cu sarcini de serviciu, fiecare din noi îşi doreşte să se bucure de un weekend binemeritat pentru repaus şi destindere. Mulţi aleg staţiunile montane de pe Valea Prahovei, alţii dau fuga la mare, pe litoral. Însă, o alternativă excelentă pentru linişte şi relaxare este complexul Country Club, situat la marginea Bucureştiului, în oraşul Mihăileşti din judeţul Giurgiu.
Acest loc, parcă desprins din rai, a fost inagurat în 2010 şi este frecventat săptămânal de sute de bucureşteni care preferă Country Club deplasărilor lungi şi obositoare spre mare sau munte, de unde te întorci mai degrabă obosit decât odihnit şi cu bateriile reîncărcate. Cu alte cuvinte, Country Club este alegerea ideală pentru oricine îşi doreşte să se bucure de momente de relaxare în plină natură. Dar de ce este atât de special acest loc? În primul rând, distanţa dintre Capitală şi oraşul Mihăileşti, unde este situat complexul, este de doar 25 de kilometri, un drum care este parcurs în maxim 30 minute. Sună mult mai bine decât 3-4 ore petrecute în trafic, în drum spre Valea Prahovei sau spre mare, plus alte 3-4 ore petrecute tot în maşină, înapoi spre casă.
“Avem oferte de weekend pentru oaspeţi, care pot veni de vineri şi pleca duminică de la noi. Au toate mesele incluse până duminică la prânz, acces nelimitat la piscină, două ore de echitaţie şi acces la terenurile de tenis de câmp. Este o alternativă la ieşirile la Braşov sau alte oraşe din România, unde fac foarte multe ore pe drum. Noi suntem chiar lângă Bucureşti, iar omul poate pleca liniştit de la noi duminică la prânz cu gândul că ajunge repede acasă fără a petrece ore în traficul aglomerat ”, spune Mihaela Aghiniţă, asistent manager al complexului.
Gamă diversificată de servicii
Pe de altă parte, varietatea serviciilor oferite de Country Club este foarte mare. Iubitorii sportului alb, cei care adoră înotul, fitnessul sau amatorii de echitaţie găsesc aici răspunsul pentru pasiunile lor. Country Club se întinde pe aproximativ 9.000 de metri pătraţi şi are 12 angajaţi, fiecare cu activitatea lui. Pe lângă angajaţii permanenţi, complexul apelează şi la colaboratori: instructori de echitaţie, înot, tenis, fitness sau maseuri profesionişti. Investiţia în ridicarea acestui loc minunat a fost uriaşă, dar se estimează că se va amortiza într-un timp cât mai scurt datorită serviciilor de înaltă calitate oferite şi preţurilor accesibile.
Aici se simt răsfăţaţi inclusiv împătimiţii gastronomiei. Numai dacă priveşti pe meniul oferit de Country Club, ţi se face foame instantaneu. Miel la proţap, supă de fazan, tocăniţă de iepure sunt doar câteva dintre specialităţile pregătite cu mare îndemânare de bucătari, special pentru oaspeţii clubului. Poate sunteţi tentaţi să spuneţi că aţi mai savurat astfel de preparate şi în alte locaţii. Bine, bine, dar aceste bucate tradiţionale sunt gătite cu materie primă din ferma Country Club. Da, da, aţi auzit bine! Acest complex are propria fermă de unde se aprovizionează. Îngrijtorii cresc păsări şi animale, cultivă legume şi cereale, aşa încât toate preparatele realizate de maeştrii bucătari sunt 100% naturale şi proaspete.
“Sunt oameni care vin special la noi ca să mănânce, pentru că avem totul natural şi tradiţional. Creştem iepuri, struţi, bibilici, prepeliţe, fazani, capre, oi. Toate animalele sunt crescute în ferma noastră. Vinul este, de asemenea, din producţie proprie. Brânzeturile sunt făcute aici, avem sere unde cultivam legume. Absolut toate legumele sunt din ferma proprie. Cumpărăm doar peştele, dar vrem pe viitor să facem un iaz unde clienţii noştri pot depăna poveşti pescăreşti.Avem contracte cu şcoli din Bucureşti care au dorit să aduca la noi copiii pentru a vedea cum se cresc animalele în mediul lor natural”, mai spune Mihaela Aghiniţă.
Şi dacă nici acum nu v-am convins de unicitatea şi calitatea serviciilor Country Club, poate ar fi cazul să trageţi o fugă până la Mihăileşti ca să vă convingeţi singuri. “Cea mai eficientă metodă prin care ne-am promovat serviciile a fost marketingul tradiţional, adică omul a venit la noi, i-a plăcut şi ulterior ne-a recomandat altor prieteni”, completează Mihaela Aghiniţă.
În numerele viitoare ale revistei vom prezenta activităţile de pe terenurile de tenis ale Country Club, piscină şi sala de fitness, dar şi caii, de rase diferite, folosiţi pentru echitaţie. Pentru detalii despre tarife şi program, accesaţi site-ul www.clubcountry.ro.
Articol publicat în nr. 50 al revistei Sport Revolution




















Leave a Reply