România va fi reprezentată de patru sportivi în cadrul Cupei Mondiale de spadă masculin pentru juniori 2014/2015, prima etapă a competiției fiind programată sâmbătă, 20 septembrie, în Luxemburg.
Cupa Mondială va alinia cei mai buni spadasini juniori din lume, iar printre ei se va număra și campionul nostru național, Ovidiu Pîrvuleasa, legitimat la LPS Craiova. De la același club, va participa și fostul campion național, Mario Persu, delegația noastră fiind completată de doi elevi ai formației UNEFS, Adrian Dabija și Ioan Constantinescu.
Prima etapă se va deschide la ora 9:30, cu partidele din grupe, continuând trei ore mai târziu cu tabloul de eliminare directă și culminând în jurul orei 18:00 cu marea finală.
sursa foto: mediafax.ro










Leave a Reply