Petra Kvitova (locul 3 WTA) a câștigat turneul de la Wuhan (China), după ce a învins-o pe Eugenie Bouchard (locul 9 WTA) cu scorul de 6-3, 6-4.
În urma acestei victorii, cehoaica și-a asigurat un binemeritat loc în Turneul Campioanelor de la Singapore, acolo unde sunt deja calificate Serena Williams (locul 1 WTA), Simona Halep (locul 2 WTA), dar și Maria Sharapova (locul 4 WTA). De asemenea, tenismena a primit un cec în valoare de 441.000 de dolari.
În ceea ce o privește pe Eugenie Bouchard, sportiva care a învins-o pe Simona într-un meci spectaculos din semifinalele de la Wimbledon din acest an, aceasta își va recăpăta locul șapte în ierarhia WTA începând cu săptămâna viitoare, depășindu-le pe Caroline Wozniacki, (locul 7 WTA) și pe Angelique Kerber (locul 8 WTA).
Sursa foto: wtatennis.com










Leave a Reply