Primele două meciuri din sferturile masculine ale Grand Slamului de la Roland Garros s-au încheiat cu rezultate surprinzătoare. Roger Federer, al doilea favorit, a pierdut a treia dintre cele 19 confruntări cu conaționalul Stanislas Wawrinka, cap de serie numărul 8. Un alt jucător mai bine clasat în ierarhia ATP, Kei Nishikori, a fost întrecut de favoritul gazdelor, Jo-Wilfred Tsonga.
Duelul elvețienilor avea să fie controlat de mai tânărul Wawrinka (30 ani), învingător în 129 de minute, cu 6-4, 6-3, 7-6/4, la capătul unei partide în care adversarul său (34 de ani în august) n-a reușit niciun break! Chiar dacă numărul greșelilor neforțate a fost de numai 26, Wawrinka și 28, Federer, punctele câștigătoare au făcut diferența, 43-28 în favoarea celui care avea să obțină prima victorie în fața jucătorului cu cel mai mare număr de trofee, 18, de Grand Slam. Dar care n-a mai cucerit un asemenea titlu de mulți ani, mai precis din 2010, când se impunea la Australian Open.
Spre marea satisfacție a publicului care a umplut arena centrală Tsonga, favorit 14, a rezistat în fața lui Nishikori, 5, impunându-se în cinci seturi, care s-au întins pe durata a trei ore și 45 de minute. A condus cu 2-0, 6-1, 6-4, a fost egalat, 4-6, 3-6 , dar a avut tăria să revină în decisiv, 6-3. Succes care-l propulsează în penultima fază după doi ani. Se anunță o confruntare de zile mari joi, între Wawrinka și Tsonga.
Celelalte sferturi se vor desfășura miercuri, în ordinea Andy Murray, 3-David Ferrer, 7, Novak Djokovic,1-Rafael Nadal, 6. Nole nu l-a învins niciodată pe Rafa la Roland Garros, spaniolul deținând recordul titlurilor câștigate pe zgura pariziană, nouă. O victorie a sârbului l-ar aduce aproape de accederea în cercul select al tenismanilor care au câștigat toate cele patru titluri de Grand Slam. Scorul întâlnirilor dintre cei doi este favorabil ibericului, 23-20.
Sursă foto: http://www.cbssports.com










Leave a Reply