Echipa feminină de handbal a țării noastre, cu un nou antrenor la cârmă, danezul Tomas Ryde, a obținut o prețioasă victorie, la șase goluri diferență, în primul meci din preliminariile Mondialelor din luna decembrie. Succes care-i mărește șansele de calificare la competiția de la care n-a lipsit niciodată.
A fost o partidă controlată de românce, care s-au impus cu 32-26 (17-13) la capătul unei întâlniri dominate din primul până în ultimul minut. Cea mai mare diferență, nouă goluri, 31-22, s-a consemnat cu două minute înainte de final. Neagu și-a etalat din nou clasa, fiind principala marcatoare, 11, secondată cu brio de Manea, 4, Geiger, 4, Nechita, 4, Elisei-Ardean, 3. Din păcate, Paula Ungureanu s-a accidentat spre finalul meciului, fiind înlocuită de Denisa Dedu.
Returul se va desfășura sâmbătă, de la ora 17,00, la noua polivalentă din Cluj-Napoca.
Sursă foto: http://www.newsromania.com










Leave a Reply