La conferința cu reprezentanții mass-media a echipei Dinamo București, premergătoare meciului de vineri seară de pe teren propriu cu CSU Craiova, au participat președintele Dinu Gheorghe, antrenorul principal Mircea Rednic și ofițerul de presă Ionel Culina. Pe lângă problemele legate de acest important joc s-a discutat și despre viitoarele transferuri și despre ecoul avut de amendarea cu 50.00 lei și suspendarea pe opt luni a principalului acționar Ionuț Negoiță de către Comisia de Disciplnă a FRF.
Rednic a fost tranșant de la bun început. “Vrem o victorie în primul meci de acasă cu CSU Craiova, o echipă bună, care n-a schimbat prea mulți jucători după încheierea campionatului. Vrem să câștigăm, n-avem altă alternativă. Sunt puțin îngrijorat de Alexe și Filip, care au ceva probleme musculare, dar și de faptul că n-am reușit să transferăm un atacant și un fundaș stânga. Roti (Rotariu) a intrat în programul normal de pregătire. Noii veniți au jucat bine în meciul cu ASA Tg. Mureș. În ce-l privește pe Țucudean, nu va mai reveni la Dinamo, unde a fost de două ori, să rămână la Steaua. Vojnovic merită să fie căpitanul echipei, urmând să devină al doilea străin în această postură după albanezul Demolari, din urmă cu mulți ani. “
La rândul său, președintele Dinu a spus că va încerca să aducă mai repede nu unul, ci doi atacanți, plus un fundaș stânga. “‘Suntem în discuții avansate și sper să finalizăm în scurt timp discuțiile. Se tot discută despre plecarea lui Alexe, care și-a găsit o echipă de liga a doua din Turcia. Vrea neapărat să plece, dar îl sfătuiesc să nu se grăbească. deoarece e un jucător bun. În legătură cu amendarea domnului Negoiță, va ataca prin apel decizia, care este destul de drastică. Își asumă ce a spus, din dorința de a fi un campionat curat. Investește bani la această echipă și se va apăra până la capăt.”.
Foto: http://e-politic.ziuanews.ro










Leave a Reply