Ediția din acest an a Europenelor de lupte rezervate cadeților, găzduită de localitatea sârbă Subotica, a fost de bun augur pentru delegația noastră. La capătul unei competiții puternice, în care s-au întrecut aproape 600 de sportivi din 36 de țări, reprezentanții noștri au reușit să câștige patru medalii, dintre care una de aur, alta de argint și două de bronz. La care s-au adăugat trei clasări în imediata apropiere a podiumului.
Dacă tinerii luptători de la stilul libere au prins doar un loc 5 prin Sebastian Raicea-CS Aurora 23 August, care a pierdut dramatic finala mică, după ce a condus cu 5-0 (1), ceilalți au obținut rezultatele dorite de antrenorii lor. Ștefania Priceputu, 16 ani, legitimată la LPS Petrache Trișcu-CSU Craiova, antrenată de Petre Toarcă, a devenit campioană europeană a categoriei 43 kilograme. Rezultat remarcabil, care confirmă bronzul de anul trecut de la Snina-Slovacia, completat de clasarea pe locul 5 la Mondiale.
La penultimul concurs important al cadeților, Maria Cioclea-CSS Târgoviște, pregătită la club de Valentina Boboșca și Cornel Cornea, prezenți în tribuna de la Subotica, alături de alți tehnicieni veniți din țară, a intrat în posesia argintului la categoria 40 kilograme. După ce a fost învinsă de italianca Tesa Lumia.
A urmat întrecerea celor de la greco-romane, urmărită, printre alții, de triplul medaliat olimpic Ștefan Rusu. Care avea să se bucure, alături de noi, de rezultatele obținute de sportivii antrenați de Cătălin Matache și Victor Botez. Dintre cei 10 luptători, trei erau de la Centrul Național de la Bacău, creat în urmă cu doi ani și susținut de federația de specialitate. Patru au evoluat în finalele pentru locurile 3-5. Au câștigat, asigurându-și medaliile de bronz, băcăuanul Nicu Ojog-69, învingător prin tuș în minutul 1,17 în fața armeanului Voskan Hakoian și Lenard Berei-100, venit de la LPS Satu Mare, antrenor Tudor Barbul, care l-a întrecut la puncte, 18-9, pe croatul Dominik Sabady, la capătul uni meci spectaculos. Colegii lor Alexandru Dosoftei-63, de la CSS Bacău și Sergiu Delinschi-76, Gloria Arad, au pierdut finalele mici, clasându-se pe locul 5.
În ierarhiile pe medalii, România a ocupat locul 10 la feminin și 6 la greco-romane, cele mai bune fiind Rusia, Georgia, Turcia.
Urmează câteva zile de pregătire pentru luptătorii cadeți, lotul țării noastre, care va fi definitivat vineri de Biroul Federal, urmând să participepesre două săptămâni la Campionatele Mondiale ce vor avea loc la Sarajevo. Colegii lor mai mari, juniorii, concurează săptămâna asta la campionatele lumii din Brazilia.
Foto: FR Lupte










Leave a Reply